Poetul Gheorghe (Iorgu) Sion, fiul serdarului Ioniţa Sion şi a Frosei Schina s-a născut într-o căruţă în apropierea vămii vechi de la Mamorniţa în ziua de 22 Mai 1822.

   Învaţă carte cu „gospodin Arseni” după invazia rusească de la 1828-1829, ruseşte şi franţuzeşte, apoi cu Dumitraki Logadi, dascăl grec venit de la Constantinopol, greceşte şi franţuzeşte. Tatăl său intenţiona să-l facă să ajungă mitropolit şi doar la intervenţia mamei sale îl scapă de călugaria ce-l aştepta şi ajunge cu aceasta la Bucureşti în vara anului 1837 la fraţii ei, Eustaţiu şi Alecu Schina, avocaţi de renume.

   Eustaţiu Schina avea o pasiune deosebită, cânta la tambură – un fel de mandolină cu gâtul foarte lung şi coardele de metal – interpretînd manele turceşti – cântece ce exprimă tristeţea, amorul şi melancolia – fiind singurul din Bucureşti care mai cunoştea muzica orientala profană şi religioasă în acei ani, alături de Anton Pan, cunoscutul compozitor de cântece de lume cu care era prieten.

   Urmează şcoala la Sfântul Sava unde i-a avut ca profesori pe C.Aristia la franceză şi greacă, astronomul Genilie la geografie şi cosmografie, Ioniţă Popp la gramatică şi sintaxă, Valenstein la desen.

Din păcate studiul sau durează doar 2 ani, fiindcă în 1839 se întoarce la Iasi, ocupându-se de educaţia surorilor sale, adică să le înveţe să scrie şi să citească.

În acest an începe să scrie poezii, apoi urmare îmbolnăvirii tatălui este obligat a avea grijă de gospodărie.

   În urma unor neînţelegeri familiare pleacă la Iaşi pentru a ocupa o funcţie publică, i se dăruiește din partea familiei, via de la Valea Adâncă, două camere în casele de lângă biserica Sf. Necolae cel sărac şi doi băieţi de ţigan, să-l slujească.

   Prin stăruinţa tatălui intră scriitor în „Departamentul Dreptăţii” plătit cu 50 lei respectiv piastri pe lună, peste câtva timp devenind „scriitor regulat”

   Din aprilie 1841 până în aceeaşi lună a anului 1845 a funcţionat ca scriitor în cancelaria „Departamentului din lăuntru”- Ministerul de Interne.

   Îşi pierde mama în anul 1842, urmare unei sarcini, a 18-a.

Debutul în literatură are loc odată cu tipărirea traducerii în versuri a tragediei Ahilevs compusă de Atanasie Cristopulo, de către Mihail Kogalniceanu şi Berman, în tipografia Foaei Săteşti, proprietate a primului.

   Tot acesta îl îndeamnă să scrie versuri „Iată, dragul meu, doi autorii, pe carii ţi-i recomand să-i ai de model, atât pentru limbă, cât şi pentru concepţiune.”

Erau Poeziile lui Grigorie Alexandrescu din Bucureşti şi ale lui Alexandru Hrisoverghi din Iaşi.

După succesul acestei prime publicaţii:

   „M’am văzut culminat de complimente şi atras în multe case, unde cunoştinţa mea era şi aşteptată.

   Câţiva dintre boierii aristocraţi, cari îşi făceau glorie de a încuraja literatura, trimiseră să-mi ceară câte 50 şi chiar câte 100 de exemplare; mă grăbiam a merge însumi spre a le mulţumi, şi ei, după ce-mi plătiau preţul pe o sută, îmi luau numai două, trei, exemplare.

   Astfel făcui cunoştinţă cu câţiva din fruntaşii Iaşilor, precum Nicolachi Rosnovanu, Al.Sturza Miclăuşanu şi fraţii săi, fraţii Roseti de la Bohotin, Catargieşti, Bălseşti, la mesele cărora eram adesea invitat şi tratat cu atenţiunile cele mai nobile şi mai generoase, atât din partea bărbaţilor, cât şi a cocoanelor, cari câte odată mă arătau ca model către tinerii lor copii…”

   „…Văzînd succesul ce poate dobândi omul cu ocupaţiunile spiritului, mi-am consacrat orele de distracţiune la poezie.

   Făceam şi refăceam la versuri de toate genurile, pe cari citindu-le pe la diferite locuri şi persoane, observam ce impresiune fac, imitând pe Moliere cu bucătăreasa sa.

   Căpătând mai multe încredinţări că nu sunt tocmai rele unele din producţiunile mele, mă decisei a tipări din ele.

   Deci adunai un bun mănunchiu din cele ce mi s’au părut mai reuşite, şi, cu ajutorul tipografiei lui Kogălniceanu, la care îmi făcusem credit, le tipării sub titlul de Ceasurile de mulţumire, titlu sub care nu de mult apăruse poeziile lui C.A.Roseti din Bucureşti, şi care mi se păru destul de modest şi destul de bine cugetat.”

   Este anul 1844

   „ Această publicaţiune a mai mărit succesele mele.

   Nu numai ziarele române, dar şi câteva străine se ocupară cu mica mea persoană, prodigându-mi laude, care poate m’ar şi înfumurat, dacă eram mai slab de înger, şi dacă eu însumi nu-mi valutam just slabele mele încercări.

   Societatea însă mi se arătă din ce în ce mai binevoitoare spre a mă încuraja.

   Cunoştinţele mele se întindeau din ce în ce mai mult; mă vedeam invitat mai în toate zilele pe la prânzuri şi la partide de veselie; mă abandonam câte odată prea mult plăcerilor, cari fiind inherente la etatea în care mă găsiam, abia de-mi rămâneau ore de reculegere, pentruca să recunosc că acestea îmi făcea mai mult rău decât bine…”

   Poate că acest succes îl face să se retragă din slujbă la 1845, la moşia Hârşova, judeţul Vaslui, moşie pe care intenţiona să o cumpere de la tatăl său.

   Va continua să tipărească:

   Un curcan, nuvelă în „Foaie pentru minte” 1845.

   Moartea lui Socrat, de Lamartine, traducere, Iaşi, 1847.

   Târgul Ocnei în Foaie pentru minte, 1847.

Tudose Tatu