Un simbol național mai vechi decât România Mare, tricolorul românesc a fost scut protector și motiv de mândrie pentru un popor care a fost împărțit și despărțit de marile puteri imperiale. Istoria drapelului românesc începe în 1834, ca mai apoi, începând cu 26 iunie 1998 să sărbătorim Ziua Drapelului Național.

În secolul al XIX-lea tricolorul a devenit simbol al identității și unității naționale. La începutul secolului, în cadrul Răscoalei lui Tudor Vladimirescu, drapelului i se atribuie semnificația de Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor) și Frăție (roșul sângelui). Mai târziu, cele trei culori au însoțit românii pe câmpul de luptă sau la competițiile sportive, sugerând simbolul statului și dragostea față de țară.

În 1848 tricolorul românesc sugerează simbolul libertății, iar la 1859 reprezintă simbolul unității. În lupta pentru independența României, la 1877, ostașii au fost însoțiți de cele trei culori. La 1918 românii de pretutindeni l-au privit cu speranța că va fi înfăptuita unitatea națională și teritorială. 

Istoria ne amintește că și în timpul domniei lui Mihai Viteazu, când a avut loc prima Unire politică a Țărilor Române, drapelul întruchipa culorile Principatelor Române. Tricolorul a apărut din dorinţa de unitate a moldovenilor şi a muntenilor. Inițial, în vremea domnitorilor Alexandru Dimitrie Ghica şi Mihail Sturdza , steagurile Principatelor avea doar două culori în ţara Românească galben şi albastru, în Moldova – roşu şi albastru.

Primul decret pentru a prezenta tricolorul ca steag naţional datează de la 14 iunie 1848. Steagul revoluţionarilor de atunci avea aceleaşi culori ca astăzi, dar aşezate orizontal.

În 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite. „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”, declama domnitorul.

Forma pe care o are drapelul și astăzi a fost adoptată în 1867, în timpul domniei lui Carol I. „Pânza era tricoloră, albastrul apare lângă hampă, deci culorile sunt pe verticală, galben în mijloc, roşu în partea exterioară. În cele patru colţuri, nişte ghirlande din frunze de laur, apărea cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era pictată stema ţării”, aminteşte muzeograful Şerban Constantinescu, pentru Digi 24.

În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag elemente sovietice, care nu aveau nici o legătură cu tradiția semnelor, nici cu cea heraldică, însă reprezentau noua stemă a republicii. În decembrie 1989 românii și-au recuperat drapelul, decupând stema cu elemente sovietice.

Astăzi drapelul României însoțește pretutindeni militarii, sportivii care lupă pentru victorie, oamenii politici, dar și patrioții care valorifică idealurile naționale.