„Noi nu vrem să ne rupem de România, noi vrem să ne reconectăm cu ea”

Doru Căstăian, profesor de filozofie la Liceul de Arte și fondator Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei are o caracteristică de stand-up philosofy

Reporter: Am urmărit conferința publică a Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei de la Colegiul Vasile Alecsandri și am găsit prea puține răspunsuri la enorm de multele dileme privind opțiunile de viitor. Inabilitate, țintă difuză, neadaptarea mesajelor la contextul prezentului? Să fim răbdători?

Doru Căstăian: E drept că unii din colegii mei au fost ocupați și cu acțiunea de judecată cu Guvernul, pe tema autostrăzii A8,  dar am remarcat și eu că apărem ca niște blajinuți în disecarea unor chestii de istorie… Ei sunt universitari. La ei stă cine vrea, își ia notițe dacă vrea…Eu sunt profesor de liceu și am altă abordare cu sala – nu-mi permit să pierd sala. Dacă o pierzi masiv, e degeaba, lumea nu stă cuminte, sala devine imposibilă. E o strategie, să nu pierzi contactul cu sala, să schimbi repede… Eu am o caracteristică de stand-up philosofy. Dacă vrei să captezi, trebuie să vii cu un expozeu motivațional, să atingi corzi sensibile. Prezentările academice le încarci pe un site, pe site-ul organizației eventual.

„Nu vrem lamentații de facebook”

 Rep: Cine e atras de MDM, a venit la conferință să afle o strategie, să intre abrupt în problemele regionale ale Moldovei, deoarece e un freamăt în societate, oamenii sunt grăbiți, se așteaptă la efecte imediate.

D.C.: Nu e grozav că elevii mei mă urmează, mă urmăresc, când majoritatea elevilor fug de profesori? Ideea mea la prezentare a fost să-i anunț pe cei de la Consiliul Elevilor. Ei au mobilizat elevii, dar copiii și-au pierdut interesul odată cu prezentările interminabile. S-a încercat atașarea comunităților la trecutul lor. Nu cu această tehnică funcționează atașamentul. Nu cu statistici stârnești emoții. Eu am renunțat la ce aveam de spus. A fost și Onuț, ca director, nu mai era timp, dar…

În fapt, nu suntem indivizii rupți de realitate care fantazează despre sec 19. Asociația nu e deloc așa. Încercăm să acționăm pe mai multe planuri. Iată o întâmpinare spre Guvern, vrem răspuns. Dacă nu vine, MDM și alte asociații din Iași sunt gata de etapa următoare. Avem logistica, voința, determinarea să acționăm în instanță. Nu vrem lamentații de facebook. Sunt avocați, este un nucleu forte la Iași, în celelalte regiuni sunt doar membrii fondatori, dar vrem să creștem semnificativ în doi ani și să aducem și pe alții.

La înființarea MDM, Dorin Dobrincu și Ninel Apostol m-au căutat, au vrut membri fondatori din toate județele Moldovei, s-a mers pe o ținută morală și profesională impecabilă. Ținem la asta, nimeni nu are scame. Adrian Cioflâncă m-a recomandat pe mine lui Dobrincu,  el se ocupă de Holocaustul românesc, este un tip curajos…Eu l-am ajutat să documenteze Pogromul de la Galați, care este necunoscut, nu s-a scris despre asta. Încă este un negaționism puternic, istoricii ultranaționaliști spun că n-a fost propriu-zis un atac asupra evreilor, ci doar focuri, s-a tras, peronul era plin de evrei, deci….Am găsit și un supraviețuitor prin Israel, era copil. Adrian a găsit  documente de intrare în spitale, a prezentat rezultate extraordinare…

„Nu ne facem iluzii, nu vom mișca popoare și mase”

Rep.: Firul roșu al MDM are plan de dezvoltare, de redeșteptare a creatorilor de strategii? Masa amorfă are nevoie de lideri, suntem în turmă,  behăim ca oile –vorba lui Covaci – dar cine pune mâna pe bâtă?

D.C.: Eu mă implic, aduc oameni cu profil. Scopul este clar – lărgirea asociației în zona Galaților, dar nu este urgență. Sunt oameni care pot, dar le lipsește programul, bâta cum spuneți, ha, ha. Structura cu forță care joacă în plan juridic trebuie să le dea sentimentul că se poate. „Orice aș face e în zadar”- este reflexul intelectualului refulat, e profilul psihologic pe care îl simt tot timpul. Când ai o structură cu forță financiară și umană să se ia de gât cu guvernul țării, atunci mulți vor ieși din letargie și vor veni să ajute.

Forța financiară va veni din contribuții și cotizații. Sunt și avocați care lucrează pro bono, ajută și oameni de afaceri, care vor da poate mai mult decât cotizația. Unul dintre membri este un actor, Cătălin Păduraru, din filmul„Liceenii”, acum este antreprenor, și are un of: Moldova este principalul producător pe regiuni al vinului românesc (vinul românesc se produce 52% în Moldova),  dar imaginea brandului Moldova suferă, este prost văzut. Sunt studii, care arată că un consumator obișnuit, dacă este să aleagă  dintre două vinuri de aceeași calitate, soi și preț, respinge vinul moldovenesc, are preconcepții.

Există deci două direcții: direcția concretului și a reacțiilor rapide, dar și o o direcție cvasiiluministă, prin care să trezim la viață conștiințe. Nu ne facem iluzii, nu vom mișca popoare și mase, dar credem că un număr relativ mic de oameni pricepuți pot avansa.

„Avem o capitală, capitala are o țară”

Rep.: Vă doriți o masă critică, ai cărei indivizi  să aibă orgoliul de a fi identificați la categoria „moldovean respectat”?

D.C.: Imaginarul colectiv e greu de modificat, nu stârnim orgolii de dragul orgoliilor, vrem să deșteptăm sentimentul de apartenență la o zonă istorică. Este vital, animă sentimente. Asocierea permanentă a individului la un imaginar rău, antisocial, nu-i dă motive de mândrie să se regăsească  în această identitate. Sunt studii de sociologie care justifică o astfel de asociere – nu produce motive de mândrie. Imaginarul colectiv cultural spune că România funcționează cam așa: avem o capitală, capitala are o țară, nu invers, care impune voința centralizantă.  Marile idei unificatoare vin deci din direcția centralismului cultural.

Da, dar ideile forță ale neamului românesc încep să scârție pe la încheieturi.  Lumea se schimbă, identitățile devin fragmentate și rețelare. Nu abandonăm ideile forță naționale, dar ele trebuie suprapuse pe idei forțe identitare regionale. E ca și cum pui acoperișul casei pe nimic. Logica identitară este emergentă: înainte să fii român, ești moldovean, înainte să fii moldovean, ești gălățean, înainte să fii gălățean ești Căstăian de la Arte. Dacă rupi nivelele de identitate, ai populație dezangajată, care nu se regăsește în imaginarul identitar. Când oamenii se rușinează de identitatea lor, nu te miri când oamenii pleacă, nu se mai regăsesc, nu mai dau nimic pentru regiunea lor. Trăim doar cu niște excitații nervoase, de Ziua Națională, de ziua lui Eminescu?

Copii au joc și dialectică a identităților. Toți sunt olimpici, dar ei se bucură pentru premiul luat de județul lor. Asta trebuie să înțelegem: comunitățile să fie comunicare organică. Nu se poate face identitate națională sărind nivelele. Alianțele identitare apar peste tot – Alianța Vestului, cea de la Cluj… Centralismul nu mai este adecvat momentului istoric pe care îl trăim.

Rep.: România Mare s-a născut ca un astfel de stat, era nevoie de asta, dar acum centralismul vă lovește pervers- cine vrea identitate, vrea separatism, secesionism. Se confirmă o astfel de diversiune?

D.C.: Astfel de comentarii și mesaje au fost chiar la conferința de lansare de la Iași. Președintele nostru de onoare, Alexandru Pelinescu, de la Iași, a primit jigniri frontale pe tema asta. Cum că ar trebui să-i fie rușine, că de ziua lui Eminescu girează așa ceva…Eminescu este un bun exemplu, el a fost în permanență conștient și mândru de identitatea lui moldovenească, pe care n-a pus-o în contrapondere cu identitatea românească. Noi am răspuns la această întrebare și când nu ni s-a pus-nu e vorba de nici o secesiune! Și eu am pus această întrebare încă de la început – despre ce tip de anticentralism  vorbim? Nu asta este direcția-secesionismul. Chestiunea este că s-au gândit destul de mulți la asta-poate pentru că trăim un moment paranoid al istoriei. Pedala naționalismului a fost apăsată, avem un miliardar ostil, care finanțează grupurile separatiste, iată cum se consolidează această idee.

„Noi nu vrem să ne rupem de România, noi vrem să ne reconectăm cu ea”

Moldova e un soi de vagon care a luat-o pe o linie secundară, nu mai este legată la garnitura principală, tendință care se vede și în cifre. Clujul vorbește de metrou, noi facem fapt de mândrie din schimbarea unor țevi și pentru că am pus două LED-uri.

Rep.: Administrația locală de la noi nu are nici măcar imaginație. Doar presa are, tocmai ați fost propus candidat de Primar, e drept, de 1 aprilie.  

D.C.: Ha, ha, au reușit să mă facă antipatic unora din administrație…Câțiva lideri din societatea civilă au pornit o inițiativă-să strângă semnături pentru o petiție de desemnare a candidatului de primar Căstăian. Mi-au cerut părerea, am refuzat, nu așa iau eu hotărâri. Nu este o chestiune de viitor apropiat. Pentru mine, interesul „Primar” rămâne intelectual și filosofic. Activismul civic este doar activism civic. Este o activitate auxiliară, am proiecte cu o carte, poate apare în doi ani, e legată de dinamica lumii post moderne, a secularizării…

„Eu mă simt bine când discut, dezbat, polemizez”

Munca cu elevii este însă mai delicată decât cu studenții. Nu le faci expozeuri despre Kant la clasa a IX-a. Cu elevul trebuie să fii și un pic comediant, saltimbanc, pentru că trebuie să-l captezi. Și îți acordă o anumită vreme atenție. M-a uimit o chestiune sesizată la începutul profesiei: siguranța unor profesori, că elevul este dator să fie atent. Eu știam deja că atenția este o resursă finită, care se acordă greu, deci nu văd atenția ca pe o datorie. Cel mai sigur semn că elevul nu te ascultă este atunci când elevul dă din cap foarte atent. Iată de ce partea de stand-up, teatrală, este importantă. Omul nu este nici deschis, nici dispus să te asculte fără să-i oferi nimic.

Rep.: V-ați gândit să organizați o serie de conferințe publice în care să structurați mentalul necesar momentului actual – după unele păreri, aflat abia la nivelul secolului XIII?

D.C.: Ha, ha! Mda, în faza actuală, cu relativ puțini membri, ne limităm la acest turneu de conferințe, numit „În numele Moldovei”, la care voi participa cât îmi permite programul. Poate mai târziu vor fi și expuneri la nivel local, dar acum mergem cu toată clasa, pe ideea de dezbatere. Consiliul Elevilor a primit un nou suflu. Cunosc structura asta de mulți ani, e mai degrabă decorativă, de tipul „nu deranjăm pe nimeni”, acum parcă nu mai stau așa, au reacții rapide.

Rep.: MDM ar fi interesat să stea de vorbă cu gălățenii, să ceară planul de dezvoltare a Zonei Metropolitane, a Portului Multimodal, a Centurii ocolitoare, a Drumului rapid, în ideea că dacă nu MDM, atunci cine din societatea civilă de la Galați s-o facă?

D.C.: Principiul de funcționare al MDM este modularitatea, și asociațiile mai mici pot căpăta prin asocierea cu MDM o pălărie și credibilitate mai mare. Suntem ignorați de administrație, nu vin la evenimentele noastre, pe motiv de vehemență. Nu mi se pare că e așa, poate e prea liniștită atitudinea… Colegii mei au folosit expresii dure – „Galațiul e praf”- deși cei din administrație spun că Galațiul capătă o altă identitate.

„Viața comunitară e și dezbatere, e enervare pe o temă, e simptom al păsării”

Rep.: E și revelația noastră, a jurnaliștilor „fără mogul”, că e altă identitate, într-adevăr: una imbecilă!

D.C.: Primarul vede că mergem spre bine. Eu nu am impresia asta. Nu știu câți oameni am găsi – în afară de soacra mea – care să fie impresionați de o stradă în reparație. Viața comunitară e și dezbatere, e enervare pe o temă, e simptom al păsării. Ceva se va schimba, e atât de rău  că nu mai putem continua. Instrumentele schimbării apar. Ieșim la un echilibru al sistemului. Decât să nu se schimbe nimic, mai bine schimbăm abrupt. Speranțele în generația tânără sunt iluzorii, înțelepciunea e dozată surprinzător-stereotipurile apar și la tineri și la bătrâni. Nu e o garanție tinerețea administrației.

„Nu știu dacă sunt lider, eu am ceva de filosof leneș”

Rep.: Sunteți un lider pentru care imaginația și inteligența nu este un lux. Galațiul care se prăbușește are nevoie de MDM, dar și de un lider ca dv.?

D.C.: Sunt fondator MDM, sunt profesor, am instincte de pedagog oriunde, dar nu dăscălesc neapărat. Pentru mine, Galațiul este realmente acasă. Am făcut facultate la Cluj, am făcut doctoratul la Timișoara, am rădăcini de ardelean – tata este din vest,  dar am venit de drag la Galați. De ce am suferit după Galați? Pentru că la Cluj am avut senzația de sufocare. Eram om de câmpie prins în „căldarea ” de la Cluj, a lui Funar. Diferența dintre Cluj și Galați nu era așa de șocantă cum este azi. Nu știu dacă sunt lider, eu am ceva de filosof leneș, îmi doresc mai mult timp liber să pot citi ceva, orașul să fie o mașină comodă…

Rep.: …și noi avem un oraș-droașcă!

DC: Ha, ha! Aș prefera să nu ne implicăm prea mult în viața orașului, să facem doar chestii frumoase, culturale, dezbateri…Starea orașului ne obligă însă să ieșim din starea de contemplație…Politica poate fi accesată la nivele diferite – cum o fac acum, la nivelul civic. Eu sunt activ și acum, nu sunt purist, nu-mi pute politica, sunt în politică și oameni frecventabili…Eu când intru undeva o fac până la epuizare, aș face-o total.

Acum vreau doar volumul de eseuri, dar mâine voi da o șansă ideii de a mă implica în politică. Poate în doi ani…Problema este că nu mă regăsesc în nici un proiect politic.  Am fost liberal, este tipul meu de gândire politică, pe care îl consider valabil, dar acum liberalismul are prea mult socialism în cap, și poziționări neliberale în chestiuni sensibile.

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Lost Password