În prezent, în tot spaţiul post-sovietic, se constată un profund interes pentru cercetarea istoriei regimului totalitar comunist. În perioada de 1941-1951 timp de un deceniu în acest teritoriu s-au operat trei mari valuri de deportări în care victime au fost cei mai buni dintre ţăranii legaţi de glie, cei care au făcut parte din administraţia română în perioada 1918 – 1940, poliţişti, jandarmi dar şi o serie de persoane care au fost învinuite pe drept sau pe nedrept de colaboraţionism cu serviciile secrete şi cu partidele burgheze româneşti dar şi foşti membrii ai partidelor politice.

Important este că fenomenul deportărior nu i-a vizat în totalitate doar pe Românii basarabeni ci şi pe o serie de etnici germani, evrei, ruşi dar şi ucraineni. “Deportarea în masă – smulgerea întregii populaţii din locul de origine, din modul său de viaţă şi din obiceiurile sale”[1]

  Operațiuni de deportări pe parcursul anilor 1940 – 1950 au fost la număr trei. Cea de-a treia operațiune s-a desfășurat pe 1 aprilie 1951. Din RSSM erau deportate aproape zilnic anumite categorii de persoane şi familii. Populaţia a fost acuzată fără temei de naţionalism şi deportată fără judecată în regiunile îndepărtate ale Asiei.

 După sfârşiutul operaţiunii de deportare şi strămutare a popuţiei din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească din 5 spre 6 iulie 1949, următorul pas, la cel mai scurt timp a fost o nouă organizare a unei operaţiuni de deportare, însă, de această dată operaţiunea a îmbrăcat caracterul religios.“Factorii puterii de stat preocupaţi de evidenţierea, spionarea, arestarea şi deportarea preoţilor şi clericilor “ostili regimului sovietic” erau împuterniciţii Consiliului de Miniştri al URSS pentru culte în RSSM, Consiliul împuterniciţilor pentru culte de pe lângă Guvernul RSS Moldoveneşti, Ministerul Securităţii Statului din republică precum şi alte structuri ale partidului comunist.”[2]

“Deportarea din 1951 era concepută ca o continuare a “marilor operaţiuni” desfăşurate de regimul stalinist în anii ’40-’50 cu scopul de a-şi consolida propria putere pe teritoriul Moldovei.”[3]Autorităţile sovietice considerau că: “în timpul războiului mai mulţi dintre slujitorii bisericii veneau ilegal din România în Basarabia pentru a studia activitatea bisericii sub puterea sovietică şi a pregăti eparhia pentru trecerea în subordinea bisericii române, iar împreună cu conducătorii bisericii basarabene, pentru luarea măsurilor necesare de românizare şi de fascizare a bisericii şi eradicarea spiritului rusesc. Clericii colaborau activ cu organele de securitate române şi cu cele de ocupaţie. Cercurile bisericeşti cu cele sectante antisovietice au desfăşurat o muncă enormă de consolidare a administraţiei româneşti în Moldova şi au desfăşurat o amplă propagandă naţionalistă antisovietică. Imediat după reinstaurarea administraţiei sovietice, un şir de slujitori ai bisericii au fost arestaţi şi condamnaţi de instanţele de judecată sovietice.”[4] Aceasta era viziunea statului şi a partidului despre starea lucrurilor sub aspect social şi religios din RSS Moldovenească. În Moldova coexistau paşnic, prin tradiţie, comuniuni religioase de cea mai diferită orientare, inclusiv mai multe secte religioase, unele dintre care activau ilegal în viziunea autorităţilor sovietice.

KGB-ul din RSSM având misiunea să contribuie la reducerea substanţială a numărului credincioşilor, în perioada aprilie 1944 – mai 1946, lichidase 17 organizaţii şi grupuri religioase, arestând 71 de persoane. “Argumentele” securiştilor în lupta cu “elementele ostile” erau că, clericii şi sectanţii “convoacă adunări cu caracter antisovietic, răspândesc zvonuri antisovietice, contracarează măsurile puterii sovietice la sat, educă tineretul în spirit antisovietic.”[5]

Asa zise-le secte ilegale erau următoarele: inochentiştii, adventiştii reformişti, iehoviştii şi cinzeciştii. Răspândirea sectelor pe raioane conform datelor organelor securităţii erau următoarele:”[6]

Ca şi în cazul deportării chiaburilor şi a elementelor ostile din anii ce trecuseră (1941 şi 1949), sistemul sovietic s-a dovedit a fi foarte operativ. Represiunile faţă de reprezentanţii sectelor ilegale de orientare antistatală care au culminat cu deportarea, au început în URSS încă în timpul războiului. Deportarea din 1941, înfăptuită imediat după încorporarea Basarabiei în URSS, i-a afectat pe o serie de reprezentanţi ai preoţimii ortodoxe şi ai sectelor. N-a ocolit Biserica nici deportarea din 1949. În rapoartele de totalizare a operaţiunii “Sud” membrii sectelor ilegale erau incluşi la capitolul “Familiile colaboraţioniştilor cu ocupanţii fascişti şi membrii partidelor profasciste”.

“În 1951 a avut loc o deportare în bloc a sectanţilor iehovişti. Lovitura aplicată bisericii avea un caracter multilateral. În aparenţă, erau loviţi iehoviştii, în esenţă, însă, era o lovitură dată credinţei în general, instituţiilor bisericii. Totodată, se lovea în românism, în stările de spirit antisovietice, în forţele care se pronunţau, direct sau camuflat, împotriva transformărilor socialiste din societate. Deportarea din 1951 e o continuare a actiunilor represive ale sistemului, ale cărui scop era de a-şi consolida pe toate planurile puterea. Autorităţile aveau teama de extinderea a acestei secte care influenţa tot mai mult masele largi ale populaţiei. În realitate influenţa nu era atât de mare pur şi simplu ideile promovate de Martorii lui Iehova se situau ca opuse ideologiei comuniste de partid care promova ateismul.”[7]

La 19 februarie 1951, ministrul Securităţii de Stat al URSS, Abakumov, îi trimite lui Stalin două documente – memoriul “Cu privire la necesitatea deportării din regiunile de vest ale Ucrainei şi ale Bielorusiei, din RSS Moldovenească, Letonia, Lituania şi Estonia a membrilor sectei antisovietice a iehoviştilor şi familiilor lor”, precum şi proiectul hotărârii respective a Consiliului de Miniştri al URSS.

La aceste două documente era anexată următoarea notă explicativă:“Tovarăşului Stalin I. V. Referitor la deportarea iehoviştilor, MSS al URSS.V-a raportat în octombrie 1950. Dumneavoastră a-ţi propus ca deportarea să aibă loc în martie-aprilie 1951. Atunci n-a fost adoptată hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS.Vă prezint proiectul hotărârii Consiliului de Miniştri în această chestiune.Aştept ordinul D-stră.Abakumov.19 februarie 195l. Această notă prezintă interes din câteva puncte de vedere: confirma neândoielnic că iniţiativa expulzării iehoviştilor aparţine organelor securităţii de stat a URSS, nota arată că materialele pregătitoare au fost întocmite de organelle securităţii de stat încă în 1950. Textul memoriului confirmă clar acest lucru, în el se precizează:”[8]

“Raportez că organele MSS în perioada 1947-1950 au depistat şi au lichidat câteva organizaţii antisovietice şi grupuri ale sectei ilegale a iehoviştilor, care desfăşurau o muncă duşmănoasă activă în regiunile de vest ale Ucrainei, Bielorusiei, în Moldova şi în Republicile baltice.

În această perioadă au fost arestaţi 1.043 de conducători şi activişti ai sectei, au fost descoperite 5 tipografii ilegale şi peste 35.000 de exemplare de foi volante, broşuri, reviste şi altă literatură

antisovietică iehovistă.

Cu toate acestea, sectanţii ilegalişti rămaşi în libertate continuă să desfăşoare acţiuni antisovietice şi iau măsuri pentru consolidarea sectei.Membrii ilegalităţii iehoviste fac agitaţie antisovietică, lansează zvonuri provocatoare despre Puterea sovietică şi propagă ideea despre necesitatea unei orînduiri teocratice în URSS, în care puterea ar aparţine clericilor. Iehoviştii sânt împotriva acţiunilor partidului şi Guvernului sovietic, mai ales împotriva colhozurilor, împotriva serviciului în Armata Sovietică, ei difuzează literatură antisovietică în rîndurile populaţiei şi atrag în sectă noi membri.

Materialele agenturii şi anchetei constată că sectele iehoviştilor sînt conduse de către “Centrul iehovist mondial” din Brooklyn (SUA).

În scopul reprimării în continuare a activităţii antisovietice a ilegalităţii iehoviste, Ministerul Securității de Stat al URSS consideră necesar, concomitent cu arestarea conducătorilor sectei iehoviste, să fie expulzaţi iehoviştii şi familiile lor din Ucraina, Bielorusia, Moldova, Letonia, Lituania şi Estonia în regiunile Irkutsk şi Tomsk.

În total urmează să fie deportate 8.587 de persoane (3.048 de familii), dintre care:

din RSS Ucraineană                 –         6.140 de persoane (2.020familii);

din RSS Bielorusă                    –         394 de persoane (153 familii);

din RSS Moldovenească           –           1.675 de persoane (670familii);

din RSS Letonă                         –         52 de persoane (27 familii);

din RSS Lituaniană                   –          76 de persoane (48 familii);

din RSS Estonă                         –           250 de persoane (130 familii).

Secretarul CC al PC (b) al Ucrainei, tov. Melnikov, secretarul CC al PC(b) al Bielorusiei, tov. Patolicev, secretarul CC al PC (b) al Moldovei, tov.Brejnev, secretarul CC al PC (b) al Letoniei, tov.Kalnberzin, secretarul CC al PC (b) al Lituaniei, tov.Snecikus, şi secretarul CC al PC (b) al Estoniei, tov.Kebin, de asemenea consideră necesară expulzarea iehoviştilor, chestiunea fiind coordonată cu ei.

Anexez Proiectul hotărîrii Consiliului de Miniştri al URSS referitor la problema dată.

Aştept decizia D-stră.                                                                                                         Abakumov”[9]

Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS, pregătită de organelle securităţii de stat şi expediată lui Stalin, a fost aprobată la 3 martie 1951. În ea se prevedeau următoarele:

Consiliul Ministrilor URSS hotărăşte:

“1. A accepta propunerea Ministerului Securităţii de Stat cu privire la deportarea membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviştilor şi membrilor familiilor lor de pe teritoriul regiunilor de vest ale Ucrainei şi Bielorusiei, din Moldova, Letonia, Lituania şi Estonia. MSS al URSS (t. Abakumov) să efectueze deportarea fără drept de întoarcere în regiunile Irkutsk şi Tomsk la sfirşitul lunii martie 1951, în conformitate cu hotărîrea consfătuirii speciale de pe lîngă MSS al URSS.

A extinde asupra deportaţilor prevederile Decretului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 26 noiembrie 1948 “Cu privire la răspunderea penală pentru evadarea din locurile de instalare forţată a persoanelor deportate în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice în perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.

2. A obliga Ministerul Afacerilor Interne din URSS (tov. Kruglov) să asigure escortarea şi transportarea persoanelor deportate din regiunile de Vest a RSS Ucrainene şi RSS Beloruse, din RSS Moldovenească, RSS Lituaniană, RSS Letonă şi RSS Estoniană la locurile de destinaţie.

3. A se permite celor evacuaţi să ia cu sine valorile personale (haine, veselă, inventar meşteşugăresc şi agricol mărunt) şi o rezervă de produse alimentare pentru familie, cu o greutate totală de până la 1.500 kg.

Restul avutului să fie confiscat şi transmis reprezentanţilor autorităţilor locale. Bunurile confiscate ale deportaţilor să fie îndreptate la acoperirea datoriilor restante faţă de stat; cele ce vor rămîne după achitarea datoriilor restante (case şi acareturi, inventar agricol şi de alt gen, vitele etc.) să fie transmise în mod gratuit colhozurilor, pentru fondul indivizibil. Produsele alimentare, cerealele şi culturile tehnice să fie transmise statului.

4. A obliga Ministerul Comunicaţiilor al URSS să repartizeze necesarul de vagoane amenanjate pentru transportul oamenilor în condiţii de iarna şi să asigure deplasarea trenurilor în condiţii de urgenţă.

5. A obliga Ministerul Finanţelor al URSS să repartizeze mijloace suplimentare pentru anul 1951 pentru întreţinerea serviciilor speciale de comenduire pentru alimentarea şi asistenţa medicală a deportaţilor în timpul deplasării lor.

6. A obliga Comitetul de Stat pentru achiziţii publice al URSS de a finanţa în primul trimestru al anului 1951, iar Ministerul Industriei Petroliere (tov. Baibakov) să repartizeze conform Ministerului Securităţii de Stat al URSS 100 de tone de benzină pentru transportarea deportaţilor de la domiciliu până la gările de tren şi conform cerinţei Comisariatului Regional din Irkutsk şi Tomsk 125 de tone de benzină pentru transportarea deportaţilor de la gările de tren până la locul aşezării.

7. A obliga Consiliul local al Regiunilor Irkutsk şi Tomsk să asigure transportarea deportaţilor de la gările de tren până la locul de aşezare, dar şi angajarea lor la muncă şi să le asigure deportaţilor adăpost.

Preşedintele Consiliului de Miniştri

al URSS

Împuternicitul Consiliului de Miniştri

al URSS”[10]

La 24 martie Ministrul Securităţii de Stat, Mordoveţ, şi împuternicitul MSS al URSS pentru Moldova, Misiurov, au semnat planul amănunţit de acţiuni în vederea expulzării membrilor activi ai sectei antisovietice a iehoviştilor şi familiilor lor din RSS Moldovenească.

În fiecare raion au fost stabilite planuri fixe ale operaţiunii, care stabileau efectivul operativ, necesarul de trupe, locul concentrării acestora, etapele operaţiei, metodele de comunicare cu grupurile operative şi cu staţiile de îmbarcare, persoanele de răspundere. Pentru transportarea deportaţilor autorităţile locale au mobilizat 400 de autocamioane şi 15 autocisterne pentru benzină.

La 24 martie 1951, Consiliul de Miniştri al RSSM a emis o hotărâre strict secretă în care se prevedea:

“1. Să li se permită deportaţilor să ia cu dânşii valorile personale ce le aparţin, obiecte de uz casnic (haine, veselă, inventar meşteşugăresc agricol mărunt) şi o rezervă de produse alimentare pentru fiecare familie, cu o greutate totală de 1.500 kg.

2. Restul bunurilor, viile, livezile, vitele, inventarul de proporţie, casele de locuit şi acareturile agricole, întreprinderile de producţie să fie confiscate.

3. Avutul confiscat al persoanelor deportate să fie îndreptat la acoperirea datoriilor restante faţă de stat. Partea avutului rămasă după achitarea datoriilor restante (clădirile de locuit şi acareturile, întreprinderile de producţie, inventarul agricol şi meşteşugăresc, precum şi viile, livezile şi vitele) să fie transmisă în mod gratuit în fondul indivizibil al colhozurilor. Restul să fie preluat de organele financiare spre comercializare.

4. Cerealele, furajele şi culturile tehnice vor fi transmise statului.

5. Casele de locuit şi construcţiile agricole confiscate vor fi transformate în mod prioritar în spitale, şcoli, case de copii, biblioteci.

6. Întreprinderile de producţie (morile, oloiniţele şi altele) vor fi transmise colhozurilor.

7. Batozele, motoarele vor fi transmise staţiilor de maşini şi tractoare la preţul de evaluare.

S-a acţionat în mare grabă la întocmirea listelor şi a dosarelor celor care urmau să fie expulzaţi. La 23 martie erau semnate deja 1.123 de dosare. După un control efectuat, s-a constatat că 167 de dosare cuprindeau persoane cu privilegii, 24 de dosare au fost remise pentru a fi examinate suplimentar, 58 de dosare au fost respinse din lipsă de probe, 680 de dosare, care includeau 2.524 de persoane, ceea ce constituia 60% din numărul lor total, au fost aprobate.

La 27 martie erau semnate deja 752 de dosare, care includeau 2.648 de persoane.”[11]

Cu trei zile înainte de începutul operaţiunii a fost convocată o adunare operativă pentru instruirea şefilor secţiilor orăşeneşti, raionale, a şefilor grupurilor operative şi împuterniciţilor Ministerul Securității de Stat.Înainte de începerea operaţiei propriu-zise a fost convocată o consfătuire cu scopul de a instructa întreg personalul operativ al Ministerului Securității de Stat şi al miliţiei, ofiţerii şi corpul de sergenţi şi ostaşi din trupele MSS, antrenate în operaţie. În ajunul operaţiei, cei care urmau să participe în calitate de activişti şi trupe au fost trimişi în raioane pe timp de noapte, la locurile ce au fost stabilite din timp. Personalul grupurilor operative s-a deplasat în sate fiind însoţit de membri ai activului din localitate, care îi conduceau la casele familiilor ce urmau să fie ridicate.În scopul prevenirii cazurilor de evadare, au fost blocate căile de acces spre frontiera cu România şi raioanele învecinate.

“La formarea definitivă a efectivului de trupe şi a mijloacelor de transport auto necesare operaţiei au fost mobilizate: un contingent operativ din 386 de persoane, trupe militare – 1.051 de persoane, 123 de miliţieni.”[12]

Certificat

Cu privire la contingentul trupelor interne al MSS al URSS, care au participat la operaţiunea “Nord” din 1 Aprilie 1951

Strict Secret

“La operaţiunea Nord desfăşurată la 1 aprilie 1951, pe teritoriul a 14 raioane din RSSM au participat contingentul special al MSS (Ministerul Securitatii de Stat) dintre care:

Ofiţeri     —————————89 de persoane

Sergenţi ————————— 139 de persoane

Soldaţi —————————- 899 de persoane

Au fost folosite maşini-auto din economia naţională a RSS Moldoveneşti ————- 415 unităţi.

Vice împuternicitul al MSS al URSS

Golovkov

Certificat

Au participat la operaţiune :

1. 1.Personal operativ al URSS ——————– 546 de persoane
2. 2.Ofiţeri şi soldaţi din miliţ—————— 275 de persoane

Vice Directorul Departamentului de personal

MSS al URSS

Kleţko”[13]

Contingentul de deportaţi a fost îmbarcat în 2 trenuri (135 de vagoane) şi expediat în noaptea de 1 spre 2 aprilie. Într-un tren se aflau 348 de familii – 1.302 persoane (396 de bărbaţi, 466 de femei, 440 de copii), în celălalt – 384 de familii (370 de bărbaţi, 526 de femei, 421 de copii).

La 2 aprilie, Ministrul Securităţii de Stat al Moldovei, Mordoveţ va expedia viceministrului Securităţii de Stat al URSS, S. I. Ogolţov, primul comunicat despre bilanţul operaţiei “Nord”.

“Raportăm: 1: Operaţia de expulzare a membrilor activi ai sectei antisovietice a iehoviştilor şi a familiilor lor din RSS Moldovenească a fost încheiată.

Operaţiunea a început la ora 4 dimineaţă în ziua de 1 aprilie şi s-a încheiat la ora 20 seara. Au fost ridicate şi îmbarcate în vagoane 723 de familii cu un număr total de 2.617 persoane, dintre care 808 bărbaţi, 967 de femei şi 842 de copii sub 15 ani. Trenurile vor porni spre locul de deportare în noaptea de 1 spre 2 aprilie. Primul tren a plecat la ora 0.18 min., 2 aprilie, cel de-al doilea va pleca la 0.40 min., 2 aprilie.

2: La operaţie a luat parte un personal operativ în număr de 546 de persoane, 1.127 de ofiţeri, sergenţi şi soldaţi din trupele MSS, 275 de ofiţeri, sergenţi şi soldaţi din miliţie şi 750 de persoane din activele sovietic şi de partid locale. Pentru transportarea contingentului deportat au fost folosite 415 maşini-auto din economia naţională a RSS Moldoveneşti.

3: În timpul operaţiei n-au fost înregistrate excese şi alte întâmplări demne de reţinut. În timpul percheziţiilor a fost descoperită şi sechestrată o cantitate anumită de literatură sectantă, cu conţinut religios: biblii, reviste, foi volante etc.

Ministerului Securităţii de Stat al RSS Moldovenească

Mordoveţ

Împuternicitului MSS al URSS

Misiurov”[14]

La 4 mai 1951, MAI al URSS i s-a comunicat Ministrului Mordovet că deportaţii din Moldova au fost daţi în primire la 13 şi 14 aprilie împuterniciţilor Direcţiei regionale Tomsk a MSS, după cum urmează:la staţia Bogaşevo – 193 de persoane, la staţia Ţigan – 1 75 de persoane, la staţia Asino – 2.251 de persoane, în total 2.619 de persoane conform urmatoarei scrisori:

“Supliment al raportului Nr. 0/c – 242 din 3 aprilie 1951 de la MSS al RSS Moldoveneşti raportez (precum) că coloniştii speciali transportaţi în 2 eşaloane au fost fost daţi în primire la 13 şi 14 aprilie 1951 împuterniciţilor direcţiilor MSS a Regiunii Tomsk la Staţia Bogaşevo – 193 de persoane, la staţia Tigan – 175 de persoane, staţia Asino – 2251 de persoane, iar în total 2619 de persoane.[15]

În timpul drumului se asigura în mod regulat…[16]

În urma profilaxiei sanitare bine organizate pentru prevenirea bolilor infecţioase printre coloniştii speciali nu au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire.

În timpul drumului s-au născut 4 copii şi a murit o persoană care la momentul îmbarcării în tren era bolnav de miningită.

Escorta a fost vigilentă, drept urmare n-a avut loc nici un caz de evadare.

Nu s-au înregistrat reclamaţii pe parcursul drumului.

Coloniştii speciali (deportaţii speciali) au fost daţi în primire în conformitate cu actele înregistrate pe listele de tren şi în adeverinţele familiale.

Tutuşkin”[17]

Se menţiona,că în drum se născuseră 4 copii şi că murise o persoană. “Escorta a fost vigilentă, drept urmare, n-a avut loc nici un caz de evadare, se spunea în comunicat, nu s-au înregistrat nici reclamaţii pe parcursul drumului.

Potrivit datelor MAI al URSS, iehoviştii deportaţi din regiunea de vest au fost instalaţi, în cea mai mare parte, în regiunile Irkutsk, Kurgan, Novosibirsk, Tiumen şi Celeabinsk şi în Ţinutul Krasnoiarsk.

“Martorii lui Iehova chiar şi în surghiun au rămas fideli credinţei şi sectei lor.”[18]“Rezultatul operatiunii “Sever” a fost arestarea şi deportarea în Siberia a 723 de familii cu un număr total de 2.617 persoane, dintre care 808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii.

“În pofida tuturor măsurilor luate de guvernul Rus pentru exterminarea poporului român din Basarabia, în pofida colonizărilor masive în regiune, ale deportărilor ţăranilor moldoveni în cele mai îndepartate colţuri ale Siberiei, în pofida măsurilor privind Biserica, şcoala, administraţia şi armata, ruşii n-au reuşit nici să distrugă, nici să altereze caracterul românesc al Basarabiei.”[19]

“Consecinţele terorii comuniste în RSS Moldovenească se resimt şi astăzi când o serie de persoane care pe atunci erau copii, acum bătrâni fiind aşteptă să fie reabilitaţi de către stat care atunci le-a confiscat averea, acum sa le fie întoarsă măcar parţial.”[20]

În aşa mod, după reanexarea din 1944, URSS a instaurat în Basarabia un regim totalitar bolşevic, având drept direcţie esenţială de activitate teroarea în masă a populaţiei băştinaşe.Acuzaţi fără judecată de antisovietism şi, mai ales, de naţionalism, românii basarabeni erau arestaţi şi deportaţi pe veci în partea asiatică a Uniunii Sovietice, capii familiilor fiind de multe ori împuşcaţi.

Potrivit istoricilor, au fost deportaţi cei mai buni gospodari, în sate rămânând oamenii săraci, mai puţin harnici, dar devotaţi până în măduva oaselor regimului comunist.Deportările din RSSM a fost o formă de teroare aplicată de Stalin şi în principal a vizat grupurile politice care erau privite ca fiind ostile in faţa “patriei socialiste”[21]

Toate cele trei valuri de deportare au fost determinate anume de dorinţa de a lichida, prin izolarea fruntaşilor satului, rezistenţa la colectivizarea forţată a gospodăriilor ţărăneşti şi la crearea accelerată, pe această cale, a sistemului socialist în agricultură. Acesta este un adevăr pe care nu-l ascunde nici chiar istoriografia sovietică şi este relevat cu destulă obiectivitate în cercetările mai noi ale istoricilor din Repbublica Moldova.

Depotarea activiştilor “organizatiilor contrarevoluţionare, antisovietice, nationaliste şi albgardiste” a redus la maximum opoziţia activiştilor politici, astfel frica instaurându-se pentru mult timp în conştiinţa populaţiei.

Consecinţele pe termen scurt s-au resimţit imediat prin depopularea satelor atat de capii familiilor cât şi de membrii acestora, dar şi din punct de vedere religios, spiritual şi cultural mai ales după operaţiunea de deportare a “Martorilor lui Iehova” din 1951.

Crimele şi drama prin care a trecut populaţia din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a devenit ca o carte de vizita pentru URSS. Deportările din timpul celor 8 ani (1940 – 1941 şi 1944 – 1951) cu certitudine constituie o dramă a populaţiei româneşti cuprinsă în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Prin deportarea intelectualităţii, gospodarilor şi a liderilor de opinie s-a urmărit lichidarea oricărui tip de rezistenţă împotriva noii stăpâniri.

Toate politicile promovate de către Comitetul Central al Partidului Comunist care au mers în defavoarea economică, culturală dar şi politică, toate represaliile, crimele şi nu în ultimul rând deportările, se înscriu în marea dramă a poporului român din spaţiul dintre Prut şi Nistru de după reocuparea din 1944.

Maxim TOMA, doctorand în Istorie, Universitatea Dunărea de Jos Galați

Bibliografie:

1. 1.Courtois Stephane, Comunism si totalitarism, Traducere în română de Ana Ciucan Ţuţuianu, Iaşi Polirom 2011.
2. 2.Şişcanu N. Elena, Basarabia sub regimul bolsevic (1940- 1952), Editura Semne, Bucureşti 1998, 184 de pagini.
3. 3.Pasat Valeriu, Calvarul (Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti, 1940-1950, Chişinău Rosspen, 2006
4. 4.Basarabia sub regimul bolşevic (1940 – 1952), Editura Semne, Bucureşti 1998, p, 109
5. 5.V. Pasat,Trudnye stranitzy istorii Moldovy, Chişinău, Terra 1994, pp. 612-613.
6. 6.Basarabia sub regimul bolşevic (1940 – 1952), Semne, Bucureşti 1998, p, 111.
   1. 7.Ştefan Ciobanu, Basarabia – populaţia, istoria, cultura, Chişinău 1992, p. 86.
   2. 8.http://biblioteca-virtuala.blogspot.ro/2010/10/raport-teroarea-comunista-in-basarabia.html accesat la data de 20 mai 2013, ora 20:15.
   3. 9.Sephane Courtois, Dicţionarul comunismului, Iaşi Polirom 2008, p. 210.