După cum am putut constata, numărul moldovenilor scade din două cauze principale – micşorarea sporului natural şi, principalul, asimilarea. Cert e faptul, că o parte neînsemnată din moldovenii din regiunea Cernăuţi s-au declarat români, dar acest fapt nu este atât de semnificativ, pricipala pricină fiind, totuşi, asimilarea etnică şi lingvistică.

       Cei ce se consideră români luptă pentru ca în şcoală şi în biserică să se menţină limba română, şi aceste atitudine şi mentalitate au rădăcini adânci⁵⁰, încă din perioada Imperiului Austro-Ungar, când înaintaşii noştri au început lupta de rezistenţă şi renaştere naţională.

      Cei ce se consideră moldoveni, inclusiv şi în regiunea Cernăuţi, sunt preduspuşi să se asimileze întegrându-se în mediul slavofon⁵¹ – mentalitate implantată încă de pe timpul încadrării acestor teritorii în Imperiul Ţarist Rus şi URSS şi teama sălbatică de a se declara români (lucru firesc penru această zonă dacă ţinem cont că din cei 1.530 de români din Ucraina, câţi s-au declarat la recensământul din 1926, – 1.496 (!) au fost deportaţi în 1937-38) au deminuat valoarea demnităţii etnice⁵² (să ne amintim numai de bancurile despre moldoveni), a şcolii naţionale şi limbii materne.

      Ca rezultat – întâi se asimilează din punct de vedere lingvistic copii, iar nepoţii, fără nici un fel de remuşcări de conştiinţă, trec deja la etnia majorităţii.

      Vom compara situaţia demografică şi socio-culturală din zonele în care majoritatea absolută a românofonilor se declarau în permanenţă „moldoveni” (Odesa)cu a celor ce se declarau „români” (Transcarpatia⁵³).

      La 5 decembrie 2001 statistica oficială ne semnala prezenţa în Transcarpatia a 32.152 de români, care constituiau 2,6% din populaţia regiunii.

      În regiunea Odesa au fost înregistraţi 123.751 de moldoveni care constituiau 5,04% din populaţia totală din regiune.

      În 2001 moldoveni în regiunea Odesa (majoritatea în partea ei basarabeană) erau cu 91.600 sau de 3,9 ori mai mulţi decât români în Transcarpatia, iar cota lor în populaţia regiunii era aproape de 2 ori mai mare decât a românilor maramureşeni. Cum diferă, totuşi, situaţia etnoculturală în aceste zone ?

 

 

TRANSCARPATIA

(Nordul Maramureşului istoric)

       Majoritatea absolută din cei 32.152 de români maramureşeni din Transcarpatia locuiesc într-un masiv compact între Tisa şi Carpaţii ucraineni la frontieră cu România, fiind înconjuraţi de satele ucrainene (de ruteni sau huţani) şi maghiare, dar sunt înglobaţi în două raioane teritorial-administrative vecine diferite – Teaciv (Teceu) şi Rahiv (Rahău).

      Românii din Transcarpatia au devenit a treea etnie din regiune (în comparaţie cu 1989 i-au depăşit numeric pe ruşi – numărul cărora a scăzut de la 49 de mii în 1989 la 30.993 persoane în 2001), fiind depăşiţi doar de ucraineni (inclusiv ruteni şi huţani) – 1.010.127 persoane şi unguri – 151.516.

      Cu toate că numeric populaţia localităţilor majoritare româneşti ar atinge cifra de peste 40 de mii de locuitori, totuşi aşa şi nu a fost organizat un raion naţional-teritorial majoritar romănesc.

      Românii, constituind 12,4% (în 1989 – 11,7%) din populaţia raionului Teceu (cel mai mare raion rural din Ucraina – 171,9 mii de locuitori) şi 11,6% (în 1989 – 11,2%) din populaţia raionului Rahău (unul dintre cele mai mari raioane din Ucraina din punct de vedere teritorial şi cu o populaţie de peste 90,9 de mii de locuitori), locuesc în cel mai compact areal românesc din Ucraina şi constituie majoritatea absolută în 13 localităţi – 9 din raionul Teceu: orăşelul Solotvino (Slatina), localităţileDibrova (Apşa-de-Jos cu cotul Valea-Malului), Glubochii Potoc (Strâmtura), Topcino (Teteş), Podişor, Bescău, Cărbuneşti, Bouţul Mare şi Bouţul Mic) şi 4 din raionul Rahău: Belaia Ţercovi (Biserica Albă), Srednee Vodeanoe (Apşa-de-Mijloc), Plăiuţ şi Dobric. Mai locuiesc români (într-un număr neînsemnat) în oraşele Ujgorod, Mucacevo, Teaciv, Rahiv etc. Mai vorbesc româneşte, deşi mulţi s-au declarat ucraineni, circa 40% din populaţia satului pe cale de ucrainizare Vodiţa(Apşiţa Veche), 7% în satul Gruşevo (aici a funcţionat mănăstirea istorică românească din Peri), româna mai este vorbită în unile familii din satele raionului Vinogradovo,iar româna veche – de către circa 1-1,5 mii de „volohi-loşcarini”, declaraţi şi trecuţi ca ucraineni sau romi, din satele Mircea de pe graniţa cu Slovacia (raionul Velykyi Berezin) şi Poroşcovo de la poalele Munţilor Păduroşi (raionul Perecin) din „insuliţile valahe” (fără şcoală şi biserică românească) – la 35 km la nord (Mircea) şi la 45 km la nord-est (Poroşcovo) de Ujgorod, la 40 km între ele şi circa 200 km – de masivul rămânesc de pe Tisa.

      Românii din Transcarpatia în 2002 aveau 11 şcoli cu predarea în limba română şi 2 mixte, iar în şcoala Nr.2 din Slatina în anul 2000 au fost deschise primele clase de liceu.

      În limba maternă română în anul şcolar 2002/2003 erau instruiţi 4.634 de elevi sau 2,3% din elevii regiunii. În aceste instituţii lucrau 310 de cadre didactice,dintre care 173 aveau studii superioare complete, 10 – studii superioare incomplete şi 118 – medii de specialitate (au absolvit şcoli pedagogice). În anul de învăţământ 2002/2003în Universitatea de stat din Ujgorod (catedra de limba şi literatura română), Institutul de informatică, economie şi drept de stat din Ujgorod, Institutul tehnologic din Mucacevo şi Şcoala muzicală din Ujgorod 30 de studenţi – absolvenţi ai şcolilor româneşti din regiune studiau limba română, încă 35 de absolvenţi români îşi continuau studiile în înstituţiile de învăţământ din România.

      În Transcarpatia pentru deservirea necesităţilor culturale ale românilor în mod oficial funcţionează 7 cămine culturale cu 32 de colective 1.100 de artişti amatori, 2 şcoli muzicale (la Slatina şi Apşa-de-Jos) 8 biblioteci cu un fond de 12.500 de cărţi.

      Festivalul tradiţional anual „Mărţişorul” se organizează şi, prin rotaţie, ajunge în fiecare localitate românească cu participarea artiştilor din toate satele din zonă.

      Deşi insuficient, dar în fiecare marţi şi joi apar emisiunile TV în limba română „Zi cu zi” şi „Telerevista săptămânii” (în total – 4,8 ore pe lună), iar în fiecare zi – radioemisiunea „Plaiul meu natal” (8,6 ore pe lună).

      Deşi neregulat, a început şi apariţia ziarelor „Apşa” şi „Maramureşenii”, o parte dintre români sunt abonaţi la ziarul republican „Concordia”.

      Situaţia de la sfârşitul anului 2002 ne semnala, că în toate cele 101 de comunităţi confesionale ale românilor din Transcarpatia serviciul divin se facea în limba română.

      Majoritatea credincioşilor români din zonă au devenit protestanţi, făcând parte din Organizaţia religioasă a Martorilor Lui Iehova (având 87 de comunităţi, 32 de case de rugăciuni şi aproape 300 de servitori ai cultului – dintre care 2 cetăţeni ai României), care sunt organizaţi într-o singură regiune teocratică românească din componenţa căreea fac parte 4 raioane teocratice.

      Pierzând poziţiile tradiţionale, pe locul doi au ajuns credincioşii creştini-ortodoşi din cadrul Bisericii Ortdoxe Ucrainene (Patriarhatul Moscovei). Credincioşii ortodocşi românofoni aveau 7 parohii cu 6 biserici şi 4 preoţi (1 – cetăţean român), care oficiază în limba română, şi mai construiau o biserică la Plăiuţ (preotul nefiind român).

      În Transcarpatia mai existău 2 comunităţi romano-catolice şi câte o comunitate de protestanţi: de Adventişti de ziua a şaptea, de Creştini-baptişti, precum şi o comunitate a Bisericii Noi-apostolice, – în care serviciul era oficiat în limba maternă de către 6 slujitori ai cultului – toţi români.

      Românii maramureşeni nu sunt prezenţi în Parlament sau în Consiliul regional, dar, în scimb, au 10 deputaţi raionali sau 0,9% din numărul deputaţilor din regiune:4 din cei 63 de deputaţi din Consiliul raional Rahău şi 6 din cei 81 de deputaţi din Consiliul raional Teceu.

      Românii din zonă sunt insuficient prezenţi şi în organele puterii executive din regiune – din 3.359 de slujbaşi de stat din regiune doar 3 sau 0,09% sunt români (toţi de nivel raional: 2 sau 0,7% în Teacev şi 1 sau 0,5% în Mucacevo)⁵⁴.

      Activitatea naţională şi social-culturală a românilor din Transcarpatia este reanimată şi datorită celor 3 organizaţii oficiale culturale: Societatea social-culturală a românilor din Transcarpatia „George Coşbuc” (organizată în 1989 cu centrul la Slatina, 5 filiale legalizate săteşti, circa 1.500 membri, Preşedinte – Iurie (Gheorghe) Opriş), Societatea românilor din Transcarpatia „Ioan Mihaly de Apşa” (organizată în 1999 cu centrul cultural la Biserica Albă, 8 filiale legalizate (2 raionale şi 6 săteşti), peste 100 de membri, Preşedinte – Vasile Gh. Iovdi) şi Uniunea românilor din Transcarpatia „Dacia” (organizată în 1999 cu centrul la Apşa-de-Jos, 3 filiale legalizate, circa 100 de membri, organul de presă – ziarul „Apşa”, Preşedinte Ion Botoş).

      Primarii comunelor româneşti (5 din cele 6 primării) sunt reuniţi într-o asociaţie proprie, se observă şi o tendinţă de înfiripare a unei structuri a tineretului studios.

      În comformitate cu rezultatele oficiale din decembrie 2001, 21,3 mii de români locuiau în raionul Teaciv, 10,5 mii – în raionul Rahiv din teritoriul nordului Maramureşului istoric şi doar circa 300 – în celelalte părţi ale regiunii.

      La 5 decembrie 2001 în total în raionul Teaciv au fost atestate 171,9 mii persoane. Ucraineni au atins cifra de 143 mii persoane sau 83,2% în comparaţie cu 81,9% în 1989 (semnalând o creştere de 105,7%). Românii se plasează pe locul doi cu 21,3 mii persoane sau 12,4% (în 1989 cota lor era de 11,7%), înregistrând un spor de 110,4%.

      În raionul Rahiv locuiau 90,9 mii de persoane, dintre care 76,2 mii sau 83,8% din numărul total al populaţiei sunt ucraineni, care, faţă de anul 1989, sunt într-o creştere de 107,7%. În acelaşi timp, au fost atestaţi doar 10,5 mii de români sau 11,6% din populaţia raionului (în 1989 -11,2%), înregistrând în 2001 un spor de 109,2% faţă de 1989.

      Deoarece numărul românilor care locuiesc în afara comunelor majoritare româneşti tradiţionale, după datele recensământului sunt doar numai 300, aceasta a stârnit unele nedumeriri în râdurile românilor locali. De exemplu, ziaristul Ion Huzău se întreabă: „Unde sunt românii din Gruşevo-Peri, Teaciv, Bedeu, Ujgorod. Beregovo… Sunt multe semne de întrebare referitor la numărul românilor din raionul Rahiv – doar 10,5 mii persoane. Or, după datele noastre neoficiale, acest număr acoperă doar Apşa-de-Mijloc şi Biserica Albă. Unde sunt cei din Vodiţa-Plăiuţ, Apşa-de-Sus, Velichii Bycikiv (fostul Bocicoiu) etc. Oare din nou se reîntoarce la principiul „Cine împarte (în cazul de faţă „Cine numără”) parte-şi face”?”.55

      În regiune mai locuiau 516 persoane care s-au declarat moldoveni (337 dintre ei au declarat în calitate de limbă maternă limba etniei, 19 – limba română, 80 – limba ucraineană, 74 – limba rusă, 4 – limba magheară, 1 – altă limbă şi 1 nu a indicat limba maternă).

      Nu este întâmplător faptul, că românii din Transcarpatia în 1989 într-o proporţie de 98,2 la sută⁵⁶ au declarat româna drept limbă maternă şi doar 0,7% – ucraineana, 0,5% – rusa şi 0,5% – maghiara.

      În zonele locuite astăzi tradiţional compact de românii din Transcarpatia asimilarea lingvistică artificială, în condiţiile actuale, nu are sorţi de izbândă. În comparaţie cu naţiunile conlocuitoare la românii maramureşeni (cu excepţia ucrainenilor şi romilor) se înregistrează creşterea sporului natural. De la recensământul din 1989 până la 5 decembrie 2001 numărul românilor a crescut de la 29.485 persoane la 32.100 – cu 2.615 persoane sau cu 8,9%. Să exemplificăm:

      Dinamica sporului natural în diferite zone ale regiunii Transcarpatice

Tabelul 8

Naţionalitatea/ Raionul	Nr. nou născuţilor		Nr. decedaţilor		sporul natural
	Anul		Anul		Anul
	1997	1998	1997	1998	1997	1998
Români: Rahău Teceu	1.168	1.206	900	851	+ 268	+ 355
	2.146	1.932	1.418	1.332	+ 728	+ 600
Unguri: Beregovo Ujgorod	801	808	1.022	975	– 156	– 214
	698	704	873	817	– 175	– 113
Ungaro-ucrainean: Vinogradovo	1.398	1.350	1.213	1.170	+ 185	+180
Ruso-ucrainean: or.Mucacevo	794	733	793	805	+ 1	– 72
or.Ujgorod (mixt)	1.086	1.059	1.004	905	+ 82	+ 154
Total pe regiune	14.398	13.858	12.679	12.450	+ 1.719	+ 1.408

      După cum am putut observa din tabelul 8, sporul natural în regiunea Transcarpatică se înregistrează la români (raioanele Teaceu şi Rahău), ucraineni (majoritatatea populaţiei din regiune) şi la romi (majoritatea cărora locuiesc compact în or.Ujgorod).

      Sa revenim, însă, la tendinţele aisimilărilor lingvistice din regiune.

 

Dinamica sporului natural şi asimilarea lingvistică a principalelor etnii din regiunea Transcarpatică

Tabelul 9

      După cum ne semnala statistica din 1989, din cei 29.485 de români din Transcarpatia 24.252 sau 82,25% locuiau la ţară, 28.964 (24.052 dintre ei locuiau la ţară, iarmajoritatea orăşenilor – în Slatina) au declarat în calitate de limbă maternă româna, doar 198 (90 săteni din alte zone) – ucraineana, 153 (67 săteni) – rusa şi 170 (43 la sate) – altă limbă. Rezultatele noului recensământ au reconfirmat tendinţa.

      După cum putem observa din tabelele 8 şi 9, românii din Transcarpatia nu sunt predispuşi să se asimileze din punct de vedere lingvistic, iar sporul natural, locuirea tradiţională la ţară şi funcţionarea limbii materne în toate domeniile din zonă (peste 70% din români îşi desfăşoară activitatea într-un mediu românofon) ne permit să constatăm, că la următorul recensământ (la 2010) numărul oficial al românilor din zonă va creşte considerabil şi va atinge cifra de circa 41-42 de mii persoane.

 

REGIUNEA ODESA

(SUDUL BASARABIEI ŞI TRANSNISTRIA UCRAINEANĂ)

      Majoritatea persoanelor care s-au declarat moldoveni în regiunea Odesa în 1989 trăiau la sate: din 144.534 persoane – 104.450 sau 72,3% trăiau la ţară.

      Limba naţionalităţii în calitate de limbă maternă au recunoscut-o 114.650 persoane sau 79,3%, dintre care 92.869 sau 81,0% din moldovenii neasimilaţi trăiau la sate, 7.301 sau 5,05% din moldoveni (dintre care 5.239 locuiau în satele în care nu mai existau şcoli cu predarea în limba maternă) au declarat în calitate de limbă maternă ucraineana, alţii 22.230 persoane sau 15,4% – limba rusă (majoritatea – 16.147 sau 72,6% din moldovenii rusofoni trăiau în oraşe) şi numai 353 au declarat în calitate de limbă maternă altă limbă (inclusiv şi limba română). Din cei peste 29,5 mii de moldoveni educaţi în sânul altei limbi doar 9.474 sau 32,11% din cei porniţi pe calea înstrăinării mai posedau şi limba naţionalităţii sale.

      În 2001 moldoveni s-au declarat doar 123.751 de persoane sau cu 20.783 sau 14,38% mai puţin decât în 1989.

      Era deja firesc ca majoritatea celor care foloseau rusa sau ucraineana în calitate de limbă maternă şi de conversaţie să şi se autoidentificau, din punct de vedere etnic, delarându-se ca fiind de naţionalitatea cu care corespundea limba maternă – din cei peste 29,5 mii moldoveni ruso- şi ucrainofoni din regiune mai mult de 2/3 au refuzat la naţionalitatea de “moldovean”: orăşenii, preponderent, în favoarea rusificării, sătenii – ucrainizării (moldoveni s-au declarat doar majoroitatea celor 9.474 care în 1989 mai cunoşteau limba strămoşilor).

      La recensământul din 2001 doar 90.690 sau 73,28% din moldovenii regiunii au declarat „limba moldovenească” drept maternă, în schimb 22.664 sau 18,31% au declarat drept maternă rusa, 9.474 sau 7,66% – ucraineana, peste 800 sau 0,65% – bulgara şi doar de 23 sau 0,02% dintre persoanele care s-au declarat moldoveni au fost recunoscută drept limbă maternă limba română.

      Despre „românizare” nici nu putea fi vorba.

      Populaţia românofonă moldovenească din regiunea Odesa, în majoritatea ei, la 5 decembrie 2001 locuia în satele rămase ca nişte insuliţe înconjurate de satele bulgăreşti şi ucrainene din zona basarabeană (învecinate, mai aproape de Dunăre în zona Vilcovului (Vilcovo) şi Chiliei, şi cu câteva sate de ruşi-lipoveni, iar mai aproape de graniţa cu Repulica Moldova – şi câteva sate de găgăuzi) şi ucrainene din cea transnistreană.

      Majoritatea moldovenilor locuiau în sudul Basarabiei între Nistru şi Dunăre.

      În biserici limba maternă aproape că nu se folosea⁵⁸.

      În regiune la 1.09.2002 funcţionau 18 şcoli: 9 şcoli naţionale (174 clase) şi 9 şcoli mixte (122 clase) – cu predarea în limba română.

      În limba maternă erau instruiţi 6.386 de elevi, în 9 şcoli mixte (31 de clase), iar în 7 şcoli (74 de clase), cu predarea în limba ucraineană, 1.715 elevi studiau limba română în calitate de obiect obligatiriu, iar 500 de elevi studiau româna facultativ.

      Numărul şcolilor naţionale şi al elevilor se împuţinează mereu.

      După cum ne-a informat Petru Grozavu, Preşedintele Societăţii Culturale a Românilor din Sudul Basarabiei „Dunărea şi Marea”, la începutul perioadei sovietice (în 1940) în acestă zonă funcţionau 62 de şcoli cu predare totală sau parţială în limba română. Deja la 1991, la data proclamării independenţei Ucrainei, în partea basarabeană a regiunii Odesa funcţionau 21 de şcoli cu predarea integrală sau parţială în limba română: 16 cu predare în limba română, două mixte româno-ruse şi trei cu predarea limbii şi literaturii române ca obiecte de studiu. În 1996, la data adoptării Constituţiei Ucrainei, din cele 21 de şcoli doar 13 mai erau cu predare în limba română, 4 şcoli erau deja şcoli mixte şi 4 cu studierea limbii şi literaturii ca obiect, „acesta fiind limitat la o singură oră pe săptămână – mai puţin decât pentru limbile străine”⁵⁹.

      În anul de studii 1999/2000 7.243 de elevi din 18 şcoli erau instruiţi în limba maternă – ceea ce constituia 2,4% din toţi elevii din regiunea Odesa, atuci în 2001/2002 – 7.210 sau 2,1%.

      În 2002/2003 maximul total doar de 8.601 elevi (inclusiv 1.715 ce studiau româna ca obiect şi 500 – facultativ) sau 2,5% din toţi elevii regiunii se familiarizau cu limba maternă şi în şcoală. Deoarece populaţia moldovenească constituie 5,04% din populaţia regiunii – reese, că mai mult de jumătate din copiii persoanelor ce s-au declarat moldoveni nici nu studiază limba maternă şi doar circa 42% din copiii moldovenilor erau instruiţi în limba lui Eminescu în şcoală.

      Dar să ne adresăm cifrelor oficiale, care au fost obţinute pe parcursul unei monitorizări din 2002⁶⁰.

      În anul de studii 2002/2003 în regiunea Odesa lucrau 210 profesori de limba şi literatura română (peste 90% aveu studii superioare, 29 dintre ei categoria superioară, 59 – I categorie şi 62 – categoria II, aproape 40% erau în vârstă de până la 30 de ani).

      În anii 1993-2002 au fost trimişi la studii în Moldova 342 de absolvenţi ai şcolilor naţionale. În România în această perioadă, în deasupra cotei au plecat 350 de absolvenţi⁶¹. Cadrele didactice cu specialitatea „Limba română” sunt pregătite la Universitatea Umanistică de Stat din Izmail şi la Liceul pedagogic din Cetatea Albă.

      Cel mai important rol în stoparea procesului de asimilare îl joacă învăţământul în limba maternă. Să ne adresăm datelor obţinute în cadrul unei cercetări de monitorizare privind numărul de şcoli naţionale din regiune.⁶²

 

9 ŞCOLI CU LIMBA DE PREDARE ROMÂNĂ

Tabelul 10

 

      Cum putem constata din tabelul 10, numărul de elevi din şcolile româneşti într-un singur an scade cu 1,34%. Ne-ar ineresa, desigur, cum decurge acest proces în şcolile devenite deja mixte⁶³.

 

3 ŞCOLI MIXTE ROMÂNO-UCRAINENE

Tabelul 11

 

      După cum ne demonstrează datele din tabelele 11 şi 12, atât numărul elevilor şi claselor româneşti, cât şi numărul celor ce studiază limba maternă este în scădere.Iar la Utconosovca (raionul Izmail), de exemplu, după cum reese din tabelul 11, în clasele ucrainene în anul 2002/2003 limba maternă deja nu se mai studia .

 

5 ŞCOLI MIXTE ROMÂNO-RUSE

Tabelul 12

      După cum putem observa din tabelele 11, 12 şi 13, numărul claselor şi al elevilor din clasele ucrainene creşte, numărul elevilor din clasele romăneşti şi ruseşti scade, scade şi numărul copiilor din clasele ucrainene care vor studia limba maternă.

      Observăm două tendinţe: scăderea numărului de copii moldoveni (deci, şi a sporului natural) şi creşterea numărului celor ce renunţă la studierea limbii materne.

      După cum am putut remarca, în regiunea Odesa şcolile mixte (ca, dealfel, şi cele naţionale) sunt situate doar în zona sud-basarabeană.

      În zona transnisreană, pe teritoriul fostei Republici Autonome Moldoveneşti în componenţa Ucrainei (din 1924 de până la război), azi nu există nici o şcoală cu predare în limba maternă şi nici o şcoală mixtă cu predarea parţială a obiectelor în limba maternă.

      Doar în 3 şcoli cu predare în limba ucraineană (toate 3 se află în raionul Ananiev) din zona transnistreană⁶⁴ a regiunii Odesa se mai preda limba maternă în calitate de obiect de studiu, însă şi aici, numărul claselor şi al elevilor este într-o scădere permanentă.

      Dar să revenim la cifre.

 

7 ŞCOLI CU STUDIEREA LIMBII ROMÂNE CA OBIECT DE STUDIU

Tabelul 14

      După cum am observat din tabelul 14, în scădere este şi numărul claselor în care se studia limba maternă era, scădea şi numărul elevilor.

      În conformitate cu datele de pe teren, în anul şcolar 2004/2005 în comparaţie cu 2001/2002 din 9 şcoli româneşti existente vor rămâne 8 (şcoala românească dinOziornoie-Izmail se va transforma în şcoală româno-ucraineană şi vom constata că toate cele 4 şcoli naţionale, din imediata apropiere de frontiera României, din raionul Izmail vor fi deja româno-ucrainene), din cele 5 şcoli româno-ruse vor rămâne 4 (fosta şcoală românescă din Cervonâi Iar (Chitai)-Chilia, transformată arbitrar la 1 septembrie 1996 în româno-rusă la sfârşitul anului de învăţământ 2003/2004 va inceta să mai existe ca şcoală naţională sau mixtă)⁶⁵, şcoala din Staroselie-Sarata va rămâne încă româno-ruso-ucraineană.

      Se observă tendinţa de transformare a şcolilor naţionale din satele moldoveneşti în şcoli mixte, pentru, ca mai târziu, să devină şcoli cu limba de predare ucraineana.

      În această perioadă va scădea şi numărul de elevi din clasele „moldoveneşti” cu instruirea integrală în „limba română”. Conform unui prognostic făcut pe teren, acest număr va scădea pînă în anul 2005 cu 654 de elevi.

      Ne-ar interesa şi dinamica elevilor din clasele cu predarea în limba română.

DINAMICA ELEVILOR DIN CLASELE CU PREDAREA ÎN LIMBA MATERNĂ

Tabelul 15

      Şi dacă ar fi să ne adresăm situaţiei de la sfârşitul perioadei dominaţiei Imperiului ţarist rus, am semnala existenţa în 1917 (până la revoluţie) doar în sudul Basarabiei a următorului tablou: în judeţul Cetatea Albă – din 172 de şcoli primare 27 se aflau în sate româneşti (în ele învăţau 1.766 de elevi), alte 152 de şcoli, cu un contingent de 12.047 elevi, funcţionau în satele ruseşti şi mixte, iar în judeţul Izmail – satele româneşti aveau 92 de şcoli primare, în care îşi făceau studiile 4.324 elevi (în total în judeţ funcţionau 234 de şcoli primare cu 6.705 elevi)⁶⁶. În total, în prejma revoluţiei din 1917, în condiţiile deloc democratice ale „ţarizmului rus” numai în sudul Basarabiei în satele româneşti funcţionau 119 şcoli primare cu un contingent de 6.090 de elevi.

      În primii ani după unirea din 1918 în sudul Basarabiei, în condiţiile statului român (criticat azi de „unii „savanţi” şi activişti”), numai în anul de studii 1920-1921, în domeniul învăţământului naţional puteam urmări următorul tablou: în judeţul Cetatea Albă în cele 269 de sate funcţionau 291 de şcoli primare, inclusiv: româneşti – 87, ucrainene – 50, ruseşti – 44, bulgăreşti – 56, germane – 48, evreieşti – 5 şi o şcoală armeană, în judeţul Izmail din 116 şcoli primare – 100 erau româneşti, 7 – ruseşti, 7 – germane şi2 – bulgăreşti⁶⁷.

      Aşadar, numai în partea sud-basarabeană a actualei regiuni Odesa, după deschiderea a unor şcoli româneşti şi în localităţile mixte, dar cu populaţie majoritar românofonă, în anul de studii 1920-1921 din 407 de şcoli primare 187 erau româneşti.

      Cum a evoluat situaţia în domeniul învăţământului naţional după alipirea sudului Basarabiei la URSS şi încorporarea ei în componenţa RSS Ucrainene?

      Dacă la momentul instaurării puterii sovietice în sudul Basarabiei funcţionau 62 de şcoli româneşti⁶⁸, la momentul proclamării Ucrainei independente funcţionau 21 de şcoli în care se studia româna (16 – cu predare în limba română, 2 mixte româno-ruse şi 3 cu predarea limbii şi literaturii române ca obiect), atunci la momentul adoptării Constituţiei în 1996 (care prin art. 53 garantează instruirea în limba maternă sau studierea acesteea) – din cele 21 de şcoli – doar 13 au rămas românofone.

      În anul 2004 au mai rămas 18 şcoli, dintre care doar 8 (în anul de studii 2001/2002 mai erau 9) cu predare în limba maternă – toate în partea basarabeană a regiunii.

      Situaţie şi tendinţă deloc îmbucurătoare…

      În concluzie nu putem spune mai bine decât regretatul Ştefan Lupu, fost director al Şcolii Medii cu limba de predare română din Cartal (Orlovca), raionul Reni:

      „ …Şi dacă profesorul e limitat în toate, cam de la cine ar putea lua mai mult elevii?

      De şapte ani aşa şi n-am fost asiguraţi cu manuale de lileratură română pentru clasele superioare.

      Nu avem manuale în limba română la o serie de obiecte. Mai suntem nevoiţi să folosim manualele în limba rusă.

      Despre „calvarul” în asigurarea cu manuale „Concordia” a publicat un material în septembrie anul trecul. Apoi acela a fost ultimul lot de manuale, primit din Moldova, pentru şcolile româneşti din sudul Basarabiei, care a trecut prin vama Reni la 29 martie1996 şi a ajuns în şcoli la 1 septembrie 1996.

      Din toate acestea avem ceea ce avem şi ne bucurăm că avem şi puţinul acesta, căci nu se ştie până când îl vom avea.

      Ajutor n-avem de unde aştepta. Pe contul nostru se fac discuţii, se face politică la diferite niveluri.

      Nu suntem pasivi, indiferenţi. Batem, batem, dar nu ni se deschide, ni se închide.

      De la 1 septembne anul curent (1997 – n.n.), în raioanele Reni şi Sărata clasele primare din şcolile cu predarea în limba română au fost trecute la trei ani de studii. Acesta-i încă un pas înapoi. În dauna sănătăţii copiilor şi a viitorului lor. E încă o piedică pentru şcoala română.

      Nu mă plâng, nu mă îndreptăţesc, vreau să fim înţeleşi ca ne este greu şi nimănui nu trebuim.

      Suntem cu nevoile pe care nimeni nu vrea să ni le înţeleagă.

      Aşa că neajunsunle noastre sunt durerile noastre şi înca mai suntem acuzaţi!”⁶⁹

      Dacă în aceste 18 şcoli în anul de studii 1999/2000 învăţau 7.243 de elevi ceea ce constituia 2,4% din toţi elevii din regiunea Odesa, atuci în 2001/2002 – 7.210 sau2,1% – de comparat: populaţia matură moldovenească constituie 5,04% din populaţia regiunii – mai mult de jumătate din copiii persoanelor ce s-au declarat moldoveni nici nu studiază limba maternă şi doar circa 42% din copiii moldovenilor însuşesc limba lui Eminescu în şcoală.

      În partea transnisreană a regiunii Odesa situţia este şi mai complicată – doar în 3 şcoli (2 sate – Gadrabura şi Tocilovo) din raionul Ananiev se mai studiază limba maternă ca obiect, însă numărul claselor şi al elevilor şi aici tot scade catastrofal: dacă în anul de învăţământ 2001/2002 în aceste 3 şcoli limba maternă era studiată de către 429 de elevi din cele 31 de clase, deja în 2002/2003 – doar de către 379 de elevi din 24 de clase.

      În regiune funcţionau 31 de colective artistice: 11 tarafuri muzicale (în satele Orlovca, Limanscoie şi Dolinscoie din raionul Reni, satele Novosel’s’che şi Dmitrovca(2) raionul Chilia, satul Utconosovca (2) raionul Izmail, satul Novosilivca raionul Sărata şi satul Stara Cul’na raionul Kotovsk-Transnistria), 7 colective de dansuri populare (în Orlovca-Reni, Dmitrovca-Chilia, Crutoiarovca-Cetatea Albă, Oziornoe-Izmail, Ivanceanca-Tatarbunar, Stara Cul’nea-Kotovsk şi Lipeţche-Kotovsk), 7 colective de artişti amatori şi coruri populare (Dolinscoie-Reni, Furmanovca-Chilia, Dmitrovca-Chilia, Borisovca-Tatarbunar, Glubocoe-Tatarbunar, Stara Cul’nea-Kotovsk şi Gavânosî, raionul Krasnookneansk-Transnistria) şi 6 colective de folclor (Lipeţche-Kotovsk, Novosel’s’che-Reni, Dolinscoe-Reni, Limanscoe-Reni,Plavni-Reni şi Orlovca-Reni)⁷⁰.

      Apar, cei drept, nu prea regulat şi insuficient radioemisiunile „Actualităţi” (30 minute pe săptămână), „Felicitări” (50 minute), la TV sunt rezervate 2,87 ore pe lună pentru emisiunile în limba maternă, apare deasemenea emisiunea „Plai natal” (45 minute pe săptămână).

      Câteva sute de persoane s-au abonat la ziarul republican „Concordia”, la 24 august 2002 a apărut primul număr a ziarului neînregistrat „Ziarul tineretului moldovean” cu un tiraj de 100 de exemplare.

      Începând cu anul 2004, „cu sprijinul guvernatorului regiunii Odesa Serghei Grineveţkii”, la Odesa a văzut limina tiparului organul „Asociaţiei naţional-culturale a moldovenilor din Ucraina” (Preşedinte A.Fetescu) – sătămânalul „Luceafărul”, „ediţie în limba moldovenească”, avându-l în calitate de redactor-şef pe Andrei Hropotinschi, „şeful catedrei de filologie moldovenească a Universităţii T.Gr.Şevcenko” din Tiraspol)⁷¹.

      Moldovenii din regiunea Odesa, după alegerile din 2002, sunt reprezentanţi în Parlamentul ucrainean de către socialistul Vasile Ţuşco (din 1994 până în prezent) şi nu sunt reprezentaţi în Consiliul regional.

      În organele reprezentative moldovenii sunt prezenţi atât în zona basarabeană, cât şi în transnistria şi au 3 deputaţi orăşeneşti (în Ananiev, Kotovsk şi Iujne-Odesa) , 65 deputaţi raionali (Ananiev – 5, Cetatea Albă – 6, Izmail – 11, Chilia – 5, Sărata – 8, Şireaev – 3, Tatarbunar – 8, Rozdil’ne – 3, Mâcolaivsc – 5, Krasnookneansk – 2, Kotovski – 9) şi 509 consilieri de orăşel şi de sat (pe raioane: Ananiev – 42, Cetatea Albă – 28, Bileaev – 10, Velico-Mihailovsc – 17, Izmail – 91, Chilia – 61, Sărata – 71, Şireaev – 13, Tatarbunar – 33, Frunze – 7, Rozdil’ne – 18, Mâcolaivsc – 16, Liubaşivca – 17, Krasnookneansk – 21, Kotovski – 62, Kodyma – 2).

      De date referitor la prezenţa moldovenilor în organele executive nu dispunem.

      În regiunea Odesa activează oficial doar 4 organizaţii naţionale: Asociaţia moldovenilor „Luceafărul” (Preşedinte Anatolii Fetescu)⁷², Organizaţia regională Odesa a Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina – ACDR (Preşedinte Petru Şchiopu), Organizaţia raională Sarata a ACDR-lui (Preşedinte Ştefan Pinteac) şiSocietatea românilor din raionul Tatarbunar „Valul lui Traian” (Preşedinte Nicolae Moşu). La Chişinău diaspora sud-basarabeană din capitala Republicii Moldova a înregistrat Societate Culturală a Românilor din Sudul Basarabiei „Dunărea şi Marea” (Preşedinte Petru Grozavu).

      În raioanele cu o importantă minoritate moldovenească se observa o îngrijorătoare scădere a numărului de locuitori. Bunăoară, în raionul Chilia de la 66,5 miilocuitori în 1979 – în 1989 numărul populaţiei a scăzut la 65,6 mii, iar în 2001 – la 58,7 mii; în raionul Reni: de la 42,4 mii – la 41,1 mii – şi la 39,9 mii; raionulTatarbunar: de la 47,6 mii – la 44,4 mii – şi la 41,4 mii. Sporul natural pe regiune a scăzut în medie cu 6,4 %.

      Ţinând cont doar de acest fapt, numărul moldovenilor ar fi fost scăzut doar cu 7.330 persoane şi nu ar fi coborât mai jos de cifra de 137,2 mii persoane, însă recensământul din 5 decembrie 2004 a înregistrat doar 123,7 mii sau cu 13,5 mii persoane mai puţin decăt arăta acum 5-8 ani cel mai pesimist prognostic ştiinţific.

 

Dinamica sporului natural şi asimilarea lingvistică a principalelor etnii din regiunea Odesa

Tabelul 16

      După cum am putut observa, fraţii noştri moldoveni din regiunea Odesa sunt supuşi atât tendinţei scăderii sporului natural⁷³, cât şi procesului asimilării.

      Ei sunt mai activi din punct de vedere social-politic şi mai puţin activi din punct de vedere naţional-cultural – încă o premiză pentru înflorirea asimilărilor.

      Dacă aceste tendinţe nu vor fi stopate – la următorul recensământ moldovenii îşi vor menţine poziţia 4 în regiune, însă numărul şi cota lor va scădea simţitor.

      După estimările noastre, dacă nu se vor activiza din punct de vedere a afirmării conştiinţei identitare naţionale (indiferent cum – fie în calitate de români, fie – de moldoveni), numărul persoanelor românofone din regiunea Odesa, care se vor declara moldoveni sau români la următorul recensământ, nu va depăşi cifra de 107-110 mii de persoane.

      Şi aceasta pare a fi realitatea crudă…

      Dacă ar fi să comparăm zona în care majoritatea deplină a consângenii noştri se declară moldoveni – regiunea Odesa (unde, fiind chiar în descreştere numerică, totuşi, 123,7 mii n-au renunţat la etnie) cu cei care întotdeauna s-au identificat ca români din regiunea Transcarpatică, concluzia nu este deloc înbucurătoare: numărul românilor creşte, iar a celor ce se declară moldoveni scade şi deznaţionalizarea lor (şi nu „romanizarea”), mai ales prin şcoală, continuă şi este în floare.

      Comparând situaţia persoanelor care s-au declarat români din Transcarpatia cu a celor care s-au declarat moldoveni din regiunea Odesa vom constata: cei ce se declară români sunt mai rezistenţi în faţa asimilărilor.

      După cum am menţionasem anterior, regiunea Cernăuţi (nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi nordul Basarabiei) poate fi considerată drept zonă tranzitorie din punct de vedere a identificării etnice a persoanelor românofone (în calitate de „români” sau „moldoveni”). Situaţia creată în această zonă, care, nu întâmplător, este numită „centrul spiritualităţii româneşti din Ucraina”, merită o atenţie deosebită şi un studiu separat.

NOTE:

50. De pe timpurile când „şcoala era în tinda bisericii” şi limba de instruire era limba satului, adică limba maternă.

51. Sunt destul de frecvente cazurile cănd în unele familii de „intelectuali moldoveni” în casă se vorbeşte cu părinţii în limba maternă, iar cu copii în limba rusă, iar în ultimul timp – şi în ucraineană. Recent, în cadrul unei cercetări pe teren, la întrebarea: „Care este cauza că copilui din clasa românească din liceu (era vorba de liceul din Noua Suliţa) va fi transferat într-o şcoală ucraineană din oraş” am primit două argumentări ale mamei: 1) scăderea în ultimii ani a nivelului de cunoştinţe şi 2) dorinţa de adapta copilul cu predarea în limba ucraineană pentru aşi continua studiile într-o instituţie de învământ din Ucraina; şi una a copilului: „De ce mamă, m-ai născut moldovan? C-aşa-i de greu îmi vine să învăţ ucraineşte…”(?!?).  Inexistenţa posibilităţii de a obţine studii superioare în limba maternă la Cernăuţi la specialităţile tehnice, economice etc. va menţine această tendinţă. La majoritatea persoanele ce se consideră „români” există, totuşi, o mândrie de apartenenţa etnică (lozinca: „A fi român la tine acasă nu este o ruşine. A fi ROMÂN la tine acasă este o onoare!” – pe care am lansat-o acum câţva ani a făcut lucrul său), dar şi o speranţă de aşi continua studiile în România.

52. În anii 50-80 ai puterii sovietice cei ce se declarau sau erau consideraţi „români” nu aveau nici o şansă la o carieră strălucită militară, diplomatică, ca funcţionar de stat sau de partid – chiar şi legendarului Alexandru Marinescu (”Marinesco”), căpitan al navei submarine declarate „duşmanul Nr.1 al lui A.Hitler” în perioada stalinistă nu i s-a înmânat medalia de „Erou al Uniunii Sovietice” deşi decretul fuse-se semnat şi oficial anunţat! Abia spre apusul imperiului sovietic Mihail Gorbaciov îi conferă post-mortem titlul de Erou al Uniunii Sovietice la 5 mai 1990 (Vezi: Valeriu Cojocaru. Alexandru Marinescu sau „fenomenul Marinesco”//Concordia. – Anul 10. – 2004, Nr.17 (432). – P. 8.

53. La zona de interferenţă a autodeterminării „moldo-română” – regiunea Cernăuţi, – v-om reveni ceva mai târziu.

54. Fostul deputat regional Vasile Iovdii (până la 2002) a candidat la alegerile din 2002 pentru Parlament din partea circumscripţiei electorale Rahiv, in componenţa căruia pentru prima dată au fost incluse şi toate satele cu populaţie majoritară românească, dar „plasându-se pe locul 2” – a pierdut.

55. Ion Huzău. Mai mulţi bucuroşi decâţi supăraţi…//Concordia. – Anul 9. – 2003,Nr. 5 (377).  – P. -1,4.

56. Pentru ai egala cu românii la acest capitol, la ucrainenii din Transcarpatia au fost incluşi şi peste 10.000 de persoane, care s-au declarat ruteni (rusini), care aproape într-o proporţie de 100,0% declară drept maternă limba etniei sale, atingând astfel aceeaşi cotă de 99,2%.

57. Înclusiv rutenii (rusinii), organizaţiile cărora (6 regionale şi 21 raionale) insistă că sunt un popor autohton distinct, şi recunoscut oficial în Transcarpatia, în trecut, de către Imperiul Austro-Ungar cu următoarea evoluţie:anul 1500 – 100,1 mii persoane, 1600 – 130,2 mii, 1700 – 186 mii, 1800 – 280 mii, Ungaria: 1900 – 311.163, 1910 – 336.286, Cehoslovacia: 1921 – 327,5 mii persoane. Aici sunt trecuţi şi persoane care s-au declarat huţuli (huţani).

58. În comparaţie cu Transcarpatia, în regiunea Odesa preoţii locali sau cei veniţi din România ori Moldova şi încearcă să predice în limba română sau să trecă la administraţia confesională română sunt siliţi să parăsească parohiile, cum,de exemplu, s-a procedat în cazul părintelui Nicolae Asargiu din Dolinscoe (Anadol), părintelui Anatolie Crâsteadin Camâşovca (Hagi Curda). La Cernăuţi analogic s-a procedat cu părintele Ioan Olevici din Ceahor (sat semiucrainizat din raionul Hliboca cu şcoală ucraineană, dar cu biserică românească, în care o parte din români la recensămintele sovietice erau înscrişi arbitrar ca moldoveni sau ucraineni) etc.

59. Vezi: Petru Grozavu. O scrisoare fără răspuns: „Dunărea şi Marea” //Neamul Românesc. – Chişinău, serie nouă – Nr.2, 1996. – P. 17.

60. Cifrele referitoare la numărul de clase şi elevi din regiunea Odesa au fost luate din anexa la reportul „Monitorizarea respectării drepturilor minorităţilor” (reg.Odesa), efectuat de către oficiul Ombudsmaului Radei Supreme a Ucrainei în anul 2002.

61. De exemplu, în anul 2002 la cota de 9 persoane România a acceptat 18 studenţi.

62. Cifrele referitoare la numărul de clase şi elevi din regiunea Odesa au fost luate din anexa la reportul „Monitorizarea respectării drepturilor minorităţilor” (reg.Odesa), efectuat de către oficiul Ombudsmaului Radei Supreme a Ucrainei în anul 2002.

63. Cifrele referitoare la numărul de clase şi elevi din regiunea Odesa au fost luate din anexa la reportul „Monitorizarea respectării drepturilor minorităţilor” (reg.Odesa), efectuat de către oficiul Ombudsmaului Radei Supreme a Ucrainei în anul 2002.

64. În zona Transnistriei, pe întreg teritoriul fostei Republici Autonome Moldoveneşti, în regiunile Kirovograd, Nicolaev, în unele localităţi moldoveneşti din zona de până la şi dincolo de Bug etc. în anul de învăţământ 1929-30 funcţionau 121 şcoli „moldoveneşti” (adică – româneşti), iar numărul maximal al „şcolilor moldoveneşti” care funcţionau aici până la razboiul din 1941-1945 a atins cifra de 163.

65. Vezi: Petru Grozavu. O scrisoare fără răspuns: „Dunărea şi Marea” //Neamul Românesc. – Chişinău, serie nouă – Nr.2, 1996. – P. 16-17.

66. Vezi: Vadim Bacinschi. Prorocirea regretatului Ştefan Lupu// Concordia. – Anul 10. – 2004, Nr.17 (432). – P. 2; Gheorghe E. Cojocaru. Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923). – Editura Semene, 1997 etc.

67. Vezi: Gheorghe E. Cojocaru. Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923). – Editura Semene, 1997; Vadim Bacinschi. Prorocirea regretatului Ştefan Lupu// Concordia. – Anul 10. – 2004, Nr.17 (432). – P. 2 etc.

68. Vezi: Vadim Bacinschi. Prorocirea regretatului Ştefan Lupu// Concordia. – Anul 10. – 2004, Nr.17 (432). – P. 2;

69. Vezi articolul „Nu e vina noastră”, semnat de regretatul Ştefan Lupu, fost director al Şcolii Medii cu limba de predare română din Cartal (Orlovca), raionul Reni, şi publicat în „Concordia” din 6 decembrie 1997.

70. Datele respective au fost luate din anexa la reportul „Monitorizarea respectării drepturilor minorităţilor” (reg.Odesa), efectuat de către oficiul Ombudsmaului Radei Supreme a Ucrainei în anul 2002.

       După război toate satele moldoveneşti au fost rebotezate în rusă sau ucraineană: Eschipolos a devenit Glubocoie, Hagi-Curda – Camâşovca, Barta – Plavni,Ceaşmir – Prioziornoe, Chitai – Cervonâi Iar, Cartal – Orlovca, Frecăţei – Limanscoe, Mangiu – Mineailovca, Satu Nou – Novosel’s’che sau Novoselivca, Dumitreşti – Dmitrovca , Erdec-Burnu – Utconosovca, Babele – Ozeornoe, Frumuşica Veche – Staroselie, Bulboaca – Cotlovina, Anadol – Dolinscoe ş.a.m.d. (cum sa procedat, de altfel, şi în Transcarpatia, Bucovina, dar, mai ales, în raionul Herţa din regiunea Cernăuţi).

71. Vezi: Vadim Bacinschi. Descoperiri…//Concordia. – Anul 10. – 2004, Nr.17 (440). – P. 3.

72. Din păcate, de la momentul înfiinţării asociaţiei până în prezent, Preşedintele asociaţiei moldovenilor luptă, preponderent, doar într-o direcţie – contra „românizării” moldovenilor, ignorând pericolul asimilării lingvistice prin reducerea numărului de elevi din clasele şi şcolile naţionale.

73. Cu excepţia raionului Sărata şi a localităţilor raioanelor din imediata apropiere de Dunăre şi frontiera cu Rămânia – Reni, Izmail, Chilia şi a unor localităţi din alte raioane (lucru datorat existenţei vieţii naţional-culturale datorită funcţionării neformale a secţiilor de cultură din cadrul organelor de stat raionale, a formaţiunilor de artişti amatori din localităţi, a activităţii societăţilor culturale locale, relaţiilor fregvente cu Ţara, recepţia emisiunilor de Radio şi TV în limba maternă, instruirea în şcolile naţionale sau studierea limbii materne din cadrul şcolilor mixte, perspectiva de aşi continua studiile în limba maternă la Universitatea din Izmail şi posibilităţile de a pleca la studii în România şi Moldova).

Notă: datele din acest articol reflectă realități din perioada 2002-2004