Avem pentru dumneavoastră o ştire de sezon: Zanfir Ilie, director la Biblioteca VA Urechia, şi-a luat concediu. Ca să-şi pregătească teza de doctorat. Doctoratul în jurnalism. Remarcabil, exemplar, convingător! Iată câtă devoţiune şi dedicaţie la un om care se respectă şi îi respectă pe cetăţenii din Oraşul Roşu, dorindu-se educat şi cu doctorat. Oricât de cârcotaş ai fi, trebuie să recunoşti că Zanfir Ilie este un exemplu de carieră încheiată spectaculos. Pentru că oricât ne-am strădui să-i recunoaştem dedicarea şi aplecarea (şi) spre cultură, cariera lui Zanfir este totuşi spre final. Care final are nevoie de un doctorat, aşa cum zanfirul sau ardeanul sau mancaşul sau dumitrescul sau munteanul nu se pot împlini decât prin devoţiunea şi dedicaţia pentru munca de partid. Cum nu putea fi dat un doctorat în munca de partid (prea ar fi fost mare sfidarea pentru un promovat în funcţie printr-un concurs trucat pe linie de partid-cititorii de Impact au avut la vremea respectivă un reportaj complet al zdupului acultural şi politrucat în stil pesedist, produs la Biblioteca Urechia ), cum nu era cazul să se vâre în dubioasele probleme ale managementului cultural,  a fost găsit ceva mult mai lax şi mai permisiv: “Publicistica gălăţeană literară după 1989”. Păi nu? Cum adică, orice pârlit de şomer poate să-şi facă de cap în meseria asta, şi un ditamai director de bibliotecă nu, ce naiba!? Pregătirile sunt în toi, referatele curg, activităţile culturnice nu contenesc, se bulucesc festivalurile şi apar metronomic cărţi la care semnează(sau cooperează) directorul Zanfir Ilie. Partea interesantă abia acum vine. Zanfir are ambiţia să ia doctoratul la Dunărea de Jos, băi nene, adică la Universitatea de stat. Carevasăzică, cu doctoratul trecut pe autobiografia postrevoluţionară, culturnicul Zanfir  va compromite şi prestigiul Universităţii Dunărea de Jos. Sau poate doar pe al decanului de la Filologie şi Litere, Nicolae Ioana. Suntem răutăcioşi? Suntem ranchiunoşi? Nicidecum. Facem doar proba de deontologie jurnalistică pe care vrem s-o vedem inclusă în teza de doftorat a doctorandului Zanfir, la dracu! Reluăm cu această ocazie şi câteva rânduri din documentarul adresat prin 2006 unei alte fosile a comunismului, uitată într-o lume care nu are nevoie de aşa ceva – Primarul Dumitru Nicolae. Era un documentar despre lustrabilii pripăşiţi în număr jenant de mare la Primăria Galaţi, pe post de lipitori la banul public, numit “ Domnule Primar, primiţi dom’ne, cu lustraţia!”

 N-a primit, nu primeşte şi nu pricepe că acestor fosile ale comunismului le-a trecut de mult timpul

Iată rândurile: “Zanfir Ilie, consilier şi prieten al Primarului Dumitru Nicolae, supranumit şi consilierul 10% (după spusele lui Durbacă, procentul reprezentând dimensiunea şpăgilor cerute) pare să fi devenit (relatări cu duiumu!) în anii celui de-al doilea mandat al lui Dumitru Nicolae  „consilierul 50%”. Are rădăcini adânci în sistemul comunist, afirmându-se ca secretar cu propaganda la municipala UTC. A fost primar la Rediu, instructor organizatoric la Comitetul Judeţean PCR şi preşedinte la CUASC (Consiliul Unic Agroindustrial de Stat şi Cooperatist) Folteşti, luându-i locul lui Teodor Mancă. După Revoluţie, Zanfir Ilie este omul „ocrotit” de directorul de atunci al CSG, Dumitru Nicolae, care l-a numit la Direcţia de Personal-Învăţământ. În această calitate, ticluieşte primele Contracte Colective de Muncă, dând un nou drum sindicalismului  Adică moale şi galben, devenit tradiţie la FSS. Zanfir Ilie s-a remarcat ca pionier în traficul organizat de bilete de odihnă pentru sindicalişti şi a îndeplinit funcţia de director al Clubului Sidex. Din 1999 este membru al PSD şi preşedinte al Organizaţiei nr. 7. Pus de primar consilier pe probleme mass-media, excelează în obtuzitate, şopărleli şi escamatoarea oricăror relaţii despre cum se cheltuieşte banul public (probabil asta este singura tangenţă a doctorandului Zanfir cu presa). În 1987, pe când era preşedinte la CUASC Folteşti  a călcat cu maşina o bătrână, pe trecerea de pietoni. Cazul a fost muşamalizat, Zanfir stând pitulat prin păpuşoii de la Suceveni până s-a pus de o revoluţie. Ca un adevărat  dizident al comunismului, Zanfir  a ieşit din nou la drumul mare al activismului, alături de alţi tovarăşi şi prieteni, cum ar fi Costel Marin, Marian Filimon sau Lili Dediu.  Şi-a scos repede din autobiografie şi episodul cu Clubul de streap-tease, demarat de Zanfir imediat după ce s-a liniştit vânzoleala proclamaţiilor de la Timişoara, aruncându-se neprihănit în administraţia locală.”

Ora 25, iulie 2011