Eu cred că am ratat Centenarul.
Noi toți l-am ratat, ca popor.
Ieri am sărbătorit.
Ce?
Că România-i mai mică decât acum 100 de ani?
Cuvântul Unire, sensul si înțelesul său, au devent ceva învechit azi, ca niste nădragi rupti și decolorați. Ne uitam la nădragi, dar nu-i mai îmbrăcăm. Sărbătorim Unirea, dar considerăm că azi ea e „inoportună”.
Sărbătorim Unirea, dar între timp am pierdut Basarabia, cu sudul Basarabiei, Cernauțiul și Herța. Și i-am pierdut și pe cei ce locuiesc acolo. De pierdere nu putem fi acuzați noi, dar de lipsa oricărui interes de Re-Unire putem fi acuzați și merităm să fim. Să crape oglinda în care ne privim, mândri.
Și, totuși, noi sărbătorim…

Ce?

Că au fugit de aici 5 milioane de frați? Și că alte milioane îi vor urma? Suntem conduși de proști, de hoți și de descreierați.
Și totusi noi sărbătorim…
Pare că sărbătorim, doar pentru că ne place să sărbătorim, nu pentru că am avea vreun motiv real de sărbătoare.
Pare că sărbătorim că n-am murit până acum. Că n-am dispărut, ca popor, până acum.
Suntem ca batrânii, pentru care fiecare aniversare e doar prilej de bucurie că n-au murit deja.
Ne uităm in urmă, vedem că au trecut 100 de ani si ne mirăm și noi, că încă mai existăm. Așa că sărbătorim.

Dacă nu am fi niste lași, ipocriți și oportuniști am recunoaște că singurul fel în care Centenarul Marii Uniri putea fi sarbatorit era doar fiind (măcar) așa cum am fost acum 100 de ani. O Românie întreagă.
Altfel, suntem ca un bătrân, rămas fără membre, dar bucuros că încă mai respiră.
O Românie oloagă a sărbătorit ieri. Că încă poate inghiți mici si vin fiert.
Am ratat.
Si daca ar fi să pun ratarea asta într-o singură imagine, atunci aș alege mesajul pe care l-am citit ieri, la Alba Iulia-n cetate, pe una din tonetele care vindeau mici.
„Tricolor pe obraji: 5 lei”
Ăsta e Centenarul nostru.
E de vânzare.
Tricoloru-i de vânzare. Și ca să ți-l mânjească o fată cu rujul pe obraz, trebuie să bagi mâna în buzunar.
Suma o știm cu toții:
30 de arginți…

Marian Dumitru