PLUSerismo-secUSRismele din ciorba lui Rodeanu de Galați dau în clocot

 Bună ziua, sunt acel individ, pseudoziarist, fals colaborator al fostei Securități, așazis membru fondator al Asociației Mișcarea de Implicare Civică Galați, incriminat pe toate trompetele și tromboanele media obediente, de  așazisul vicelider al Grupului Parlamentar USR, Bogdan Rodeanu.

Fac aici câteva remarci de bun simț (pentru acei cetățeni care pricep, practică și apreciază conceptul de „bun simț”), despre o recentă emisiune de exterminare media de la Realitatea lui Muzgoci.

Într-o deplină lipsă de profesionalism și deontologie profesională minimală, Bogdan Muzgoci oferă timp de antenă deputatului „victimă” Bogdan Rodeanu, ca să comenteze secvențe aranjate cu talent manipulator, din filmarea executată de preșul secției de votare de la alegerile Filialei Locale USR, în timpul alegerilor.  

Trecem peste maniera amatoristic-nocivă a lipsirii de drept la replică a celor doi „indivizi”care au „provocat”și „înscenat” agresiuni, într-o emisiune de tip monolog (la fel de toxică ca și politica de monolog), ca să oferim consumatorului de civism din Galați, din alt unghi și în altă manieră, câteva repere ce vor ajuta la descifrarea sensului acestor secvențe de sinistru al dezbaterilor echilibrate și al propagării de mesaje iraționale manipulatoare (paranteză necesară, cu presă obedientă sau doar suficientă, același subiect senzaționist a fost preluat dintr-o singură sursă-deputatul Rodeanu,  de Realitatea.net, de Monitorul de Galați, de Mediafax și de corespondenții locali Antena 3, Prima și România Tv. TVR l-a  întrebat și pe „individul” Stănică Ambrinoc despre esența incidentului, dar știrea n-a mai fost difuzată).

Nu este nici o îndoială că astfel de meschinării ticăloase a propus „pseudodeputatul” Rodeanu și în „Jocurile mizerabile de Putere” de pe televiziunea națională „Realitatea”. Iată în ritm alert doar câteva.

  1. Subsemnatul Silviu Vasilache, „pseudoziaristul” care filma „continuu” „înscenarea și provocarea” tocmai fusese la cabinetul de deputat al „pseudodeputatului” Bogdan Rodeanu pentru a obține direct (prin email și Whats Up, marele luptător pentru democrație a trântit demult toate obloanele) și a fost ținut la ușă de șeful de cabinet, fost ziarist, prezentator de spectacole, om de presă și purtător de cuvânt și relații publice la Primăria Galați, Calorgal și acum la Cabinetul de Deputat Rodeanu), Mihai Costache. Acesta, în prezența proaspăt alesului lider al Municipalei, Daniel Zinică, a mințit penibil și imbecil, cum că  deputatul nu este acolo, că nu se poate, că nu acum, că altădată…

„Pseudodeputatul” Rodeanu era însă acolo, exersa postura de guzgan politic privind disprețuitor pe fereastră, ronțăind de zor din forfetarul gras de Cabinet, nu avea chef să ofere alegătorilor săi răspunsuri și justificări pentru trădarea Coaliției de Dreapta de la Galați, despre cum a pierdut rușinos alegerile locale municipale și județene, despre cine, când și cum a fost luată decizia care l-a desemnat pe el, luzărul total,  să fie cap de listă al USR PLUS în Parlament, despre eschivele mizerabile prin care refuză și în prezent să-și asume responsabilitățile pentru aceste eșecuri de dezastru politic  local, depre rușinea pierderii alegerilor și la Primăria Tecuci (prin promovarea unui preș de filială absolut dubuios) și adoptă tehnica „mucles” în ce privește situația chixului anteportas a șanselor de a câștiga Primăria Tg Bujor (doar pentru această mizerabilă „prestație” – nedesemnarea unui candidat de Primar la Tg Bujor – Bogdan Rodeanu ar trebui să-și prezinte pe loc demisia.

După vreun sfert de oră a ieșit sfidător, să facă cumpărături la băcănia de peste stradă.

Filmarea completă, nesecționată, ne„înscenată”(și nesolicitată de „colegii” de presă senzaționistă), o puteți vedea acum și dumneavoastră.

Cât despre „cutuma personală” a deputatului Bogdan Rodeanu, de a nu sta de vorbă cu un „fost colaborator al fostei Securități”, pe care o invocă în mod teribilist și infect, în public, știind că nu este adevărată, voi reveni cu un articol în detaliu și cu un proces de calomnie josnică și terorism suburban.

Până atunci, pentru culturalizarea „pseudodeputatului” Rodeanu, două facsimile cu Hotărârea Înaltei Curți de Justiție, care anulează ceea ce invoca CNSAS, și care stabilește, irevocabil, că NU.

În 5 februarie 2010 a fost judecat/respins recursul CNSAS şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât irevocabil că subsemnatul Vasilache Silviu NU AM FOST colaborator al Securităţii.

2.  „Individul agresiv”, Stănică Ambrinoc, președintele Asociației Mișcarea pentru Implicarea Civică Galați și coordonator al Filialei USR PLUS din Cudalbi, ce era acolo pentru a face monitorizarea erorilor politice comise de aleșii nostri, este încă membru USR PLUS. Pentru că „pseudodeputatul” Bogdan Rodeanu nu prezintă dovada scrisă a deciziei de excludere din partid, fiind adeptul tehnicii PCR, adică „ordonă altora, nu lăsa nimic scris, softul și moartea le rezolvă pe toate”.

O mica istorie a „exclusului” Stănică Ambrinoc, membru USR încă de la înființare și activist PLUS cu rezultate remarcabile la Cudalbi arată cam așa: 

Decizie de suspendare 1 lună de zile din grupurile PLUS în 5.05.2020, după care Stănică Ambrinoc nu a mai fost reintrodus în grupurile de discuții niciodată.

Face sesizare scrisă către Comisia de Arbitraj și conducerea PLUS, în 14.05.2020. Softul veghează, nu răspunde nimeni…

În 13.06.2020 ședință regională online PLUS Sud-Est (pe zoom), cu participarea lui Dacian Cioloș și Dragoș Tudorache. Stănică cere detalii despre sesizare și i se spune că o vor rezolva în câteva zile, Stănică avertizează că se încalcă Statutul (Art 11. drepturile  membrilor PLUS), privind chestiuni sensibile și flagrante:  cei de la PLUS erau masă amorfă, care nu conta, Rodeanu decidea singur în tot și în toate, pluseriștii (probabil că nici useriștii) nu au fost consultați pentru alianța cu PNL și nici măcar pentru desemnarea candidaților la primăria Galați, Tecuci (Rodeanu, Butunoi, ambii de la USR) precum și a candidatului pentru funcția de președinte a Consiliului Județean (Stângă de la PNL).

Fire impulsivă, dar și creativă, Stănică Ambrinoc avertizează cu curaj și atitudine că va trebui să se spună opiniei publice cum au fost impuși de la centru candidații de mai sus. Delict grav! Softul lui Barna stătea la pândă și număra dușmanii cauzei.

În 19.06.2020, are loc trădarea Bogdanilor (Dumitrescu și Rodeanu). Cei doi anunță, în ciuda contestației lui Stănică, că s-au înțeles și au semnat protocolul alianței USR PLUS la Galați.

Fapt împlinit, mucles desăvârșit la Centru, răspuns pervertit, ambiguu, abia după alegerile locale și parlamentare, abia în 14.03.2021… O decizie care nu va fi aplicată, oricum.

În 16.04. 2021,  PLUS dispare, rămâne USR și Rodeanu șef suprem.

Apare o problemă mică, care este foarte mare.

Pe 21.05.2021 lui Stănică Ambrinoc i se comunică verbal (a se remarca procedura de tip PCR, nimic scris) că este printre cei 4326 de membri care sunt contestați de către celălalt partid (!?).

Va să zică, cam  un întreg partid (o medie de peste 100 de membri/județ) nu știu dacă pluserismul mai este și credința lor. Cu inima cât un purice, cei 4326 așteaptă decizia CTF (Comisia Tehnică de Fuziune).

În ce-l privește, pe șest, verbal, fără urme, fără documente scrise, Stănică Ambrinoc a fost executat de jupânul USR-ismului de Galați, Bogdan Rodeanu.

Se demască chiar el, în direct și la o oră de vârf, la Realitatea Tv de Muzgoci:

 „Nu, nu, nu, chiar eu am semnat dosarul cu multiple sesizări pe care le-a avut, și în primul Birou Național a fost exclus din partid!”.

Pe șest, fără ca lui Stănică Ambrinoc să-i fie comunicată decizia.

Stănică Ambrinoc: „Nu am primit nicio comunicare oficială nici până acum, dar am fost scos pur și simplu din tabelul cu membri USR PLUS din Cudalbi (!?) Am văzut acest tabel abia în 15.06.2021, iar pe 19.06  2021 trebuie deja să fie organizată Adunarea Generală și alegerile de după fuziune, pentru conducerea Filialei Locale USR PLUS Cudalbi.

Ultima oră de senzaționism irefutabil! După „înscenarea” și îmbrânceala caracteristică ciorbei pluseristo-secuseristă pregătită de Bogdan Rodeanu, „pseudodeputat” de Galați,  Stănică Ambrinoc, așazisul „agresor civic” exclus din partid în direct și la oră de vârf chiar de jupânul suprem Rodeanu, primește mail de la partid, să se pregătească de alegeri la Adunarea Generala a Filialei Cudalbi.

Pe Ordinea de zi, un singur punct, respectiv votul fizic pentru desemnarea reprezentanților și a conducerii filialei.

„Bună ziua, vă anunț intenția mea de a candida ca membru în BL USR PLUS Cudalbi și Delegat la Conferința Județeană. Atașez documentele necesare”, răspunde Stănică Ambrinoc.

 Q.e.d., adică, în traducere pentru „pseudodeputatul” aranjor de efecte media facile și futile, ce era de demonstrat e demonstrat: Stănică Ambrinoc este membru cu drepturi depline a USR Cudalbi! Dacă nu cumva softul se va răzgândi peste noapte…

 

  1. Ipocritul „pseudodeputat” Bogdan Rodeanu declară la Realitatea Tv că îi este scârbă de activiștii de la Mișcarea pentru Implicare Civică și de modul în care fac aceștia monitorizarea impostorilor, trădătorilor, parveniților, profitorilor și ipocriților nimeriți pe funcția de demnitate publică.

Uită însă că acum 5 ani era și el un fel de gudurău pe lângă aceeași activiști, care dădeau municipiului șansa unor dezbateri și dialoguri civice creative, în anul 2016, cum a fost seria de dezbateri despre posibilitatea conturării Zonei Metropolitane Dunărea Polis, între Galați și Brăila.

Era anul în care șeful de cantină Bogdan Rodeanu făcea demersuri (via Dana Potorac, de la Radio Galați), să-și facă imagine și notorietate la Vox Tv, în emisiunea subsemnatului Silviu Vasilache, acum „individ”, „pseudoziarist” și „fost fals colaborator al fostei Securități”, supus „ cutumelor personale” ridicole ale lui Rodeanu.

Ei bine, deputatul de azi Bogdan Rodeanu (impus în 2016 ca candidat de la Centru, după ce toată munca unor oameni cu vocație pentru activism politic și remodelare civică a fost anulată), nu era îngrețoșat să profite – pentru câștiguri de imagine – de munca unor oameni din AMIC și chiar să se prelingă (nu se știe cine î-l invita) la dezbaterile de la Galați și de la Brăila.

Dovada este alături: câteva imagini de flagrant oportunist din 2016 cu „victima” înscenării de la Galați din 2021.   Citat odios din ricanările lui Rodeanu la Realitatea Tv : „Deci,  cap la cap, toată scena duce la o mică înscenare, la care toată lumea se aștepta ca deputatul să facă un gest agresiv asupra acelui individ, sau în apărare, și ar fi ieșit o secvență de genul „deputat lovind un activist civic”. Jalnic și jegos?!

  1. Recidivistul Rodeanu a comis o rasoleală ciorbăreală și la Tecuci – se răscoală Butunoi!

În campania electorală a primului tur pentru prezidențialele din noiembrie 2019, Rodeanu face prima mișcare strategică și-l aduce în USR Tecuci, pe Liviu Adrian Butunoi (membru în BPJ al PNL Galați, om nou în politică, ce naiba!).

Această proastă mutare a Salvatorilor de Românie a fost contestată vehement de membrii PLUS Galați, dar aceștia au fost complet ignorați, și local și de la centru. Softul lui Barna vrea, știe și poate. Cumetria dintre USR și PNL intrase deja sub „coordonarea” farseorilor Barna și Cioloș dă București.

Bogdan Dumitrescu, președintele PLUS Galați din acele vremuri, își îndepărtează cei mai experimentați membri din filială (Mihai Popa, Steluță Dragu, Stănică Ambrinoc, Sabin Mantu, etc.) și acceptă cu slugărnicie toate ifosele lui Rodeanu, în speranța, că el, oricum, va avea de câștigat din această relație umilitoare față de USR și PNL.

Pe 14 mai 2020, Stănică Ambrinoc face o sesizare scrisă către conducerea centrală a PLUS-ului și avertizează că rezultatele la alegerile locale din Galați vor fi dezastruoase, tocmai din cauza lui Bogdan Rodeanu și Liviu Butunoi, candidații pentru primăriile din Galați, respectiv Tecuci, în tandem cu George Stângă de la PNL, candidat pentru președinția Consiliului Județean.

În ciuda sondajelor de opinie nefavorabile și a tuturor avertismentelor venite din partea membrilor PLUS, Rodeanu se încăpățânează să candideze la primăria Galațiului, iar George Stângă îl acceptă și din partea PNL, aducând astfel un cal troian în negocierile pentru o dreaptă unită, pentru o coaliție serioasă împotriva lui Pucheanu.

Rodeanu simte că trădările, egoismele și exclusivismele de tip Victor Dobre (fostul baron al politicii de mansardă pare a fi modelul de involuție politică a lui Bogdan Rodeanu) enervează și agasează adepții cu bun simț comun.

Este cuprins de panică la ideea că la alegerile care urmează în 2021 nu va mai putea uza de metoda de succes pluseristic „Autobuzul online”, adică metoda dubioasă abil uzitată de USR-PLUS,  de a obține în alegeri orice rezultat se comandă.

E pericol maxim, dacă nu va fi votat în stilul nevăzut-necunoscut, Rodeanu nu va mai fi jupânul absolut, omul cu banii, eminența gri de budoar politic, care pune filiala USR să lucreze pentru succesul lui personal, bine remunerat. Nevrozele de primăvară-toamnă bântuie prin birourile USR din toate teritoriile.

O înregistrare audio a mesajelor președintelui Liviu Butunoi (luzăr maxim de la USR Tecuci) trădează(!) cam care este nivelul pluserismului județean, înfipt în teritoriu de preșul Rodeanu.

„Dacă transpiră ceva Bogdane, îți iau capul! Uite ce impresie are omul despre tine? În clipa de față, ți-o dau direct în față. Ca să înțelegi Rodeanule, cine e Liviu Butunoi!”

Cităm din gândirea revoluționară și rezoluționară a Butunoiului de Tecuci, în contra anumitor zoi politice prelinse de la Centru:

Rodene, ce piesă…cât de important ești tu?

Mă sună Rodeanu, că ce faci, că am discutat cu ăștia, că nu poți să vii… …Vrei să vii și să discuți? Că oamenii vor să vii, să dicute cu liderul. Că i-ai abordat pe toți, că vii să discuți…Tu te erijezi în lider, și de fapt te doare în p…lă!  Când l-am luat tare, a zis că „gata, vorbim mâine!”

Mâine când?  Că mă sună ăsta de la Ivești, și spune că la ora 3 vine ăsta, că ne vedem cu el. Pe ei îi doar-n p…lă, că unii nici nu sunt consilieri, că… Tu nu le oferi nimic… Vin și-mi bat în ușă mie, că eu ți i-am adus. Și ei își bagă p…la în ălea 5 milioane, uite-așa…Că n-ai vrut să-i închizi aia, că nu le-ai făcut aia, că te-a făcut de căcat ăia de la Timișoara…

Dacă transpiră ceva Bogdane, îți iau capul! …ți-o dau direct în față. Ca să înțelegi Rodeanule, cine e Liviu Butunoi!

 Postică e culcat, stă sub bocanc, până simte că…sânge. N-a făcut nimic, și a ajuns senator. Cum p…la mea a ajuns ăsta senator?  De omorât îl va omorî Zinică. Nu primarul, Daniel, din ce miros eu… …

Prostul ăsta de Rodeanu nu știe ce-l așteaptă. El nu vede cu cinci pași înainte. Discutăm mâine!? Discutăm în p…lă!

Tu ești tu, eu sunt eu…”

Suntem brutalizați încă de niște vorbe scăpate de un oarecare Turcescu la tv: cum adică, și la Galați avem aceeași gașcă de puțoi nimeriți în politică?

 

  1. Și acum vine o veste destul de proastă pentru viitorul de jupân suprem al pluserismului gălățean. E un mesaj de ultimă oră de la senatorul Andrei Postică, către membri. Da, senatorul ăla de stă sub bocancul lui Rodeanu, și care n-a făcut nimic. Sau nu?

„Dragi colegi,

Cu întristare constat ca o parte a Biroului Județean USR Galați, reprezentat de co-președintele Bogdan Ionel Rodeanu, este în continuare potrivnic filialei municipale Galați. Acesta a contestat alegerile locale, derulate în filiala noastră, pe motivul unor abateri de la regulament.

Vă aduc la cunoștință, pentru că mulți dintre voi nu știu, că Biroul Județean USR, în mod repetat, cu sprijinul celor 4 membrii rămași Bogdan Ionel Rodeanu, Silviu Zinica, George Stefanache și Ionuț Dumitrașcu au încercat în ultima săptămâna anularea alegerilor pe municipiu. Nu știu motivația doar știu că urmăresc ceva ce nu pot înțelege. Probabil denigrarea mea pentru organizarea acestor alegeri în urma anunțului că nu voi mai candida la municipiu și voi candida la județ.

Aceștia au derulat foarte multe întâlniri cu Biroul Județean Reunit USR-PLUS, pentru ca aceste alegeri să fie anulate. Nu înțeleg câștigul pentru că mulți membri au depus un efort considerabil de a veni la vot.

Vă informez ca din momentul când am anunțat public că nu mai candidez la municipiu și merg spre județ am fost supus constant amenințărilor și presiunilor. Am fost amenințat că am creat autobuzul și că lucrurile nu vor rămâne așa, mi s-a comunicat că „îndrăznesc să mă ridic de pe scaunul meu” și că nu am informat pe cei doi colegi Rodeanu și Silviu Zinica de ce am de gând să fac.

Contestarea alegerilor este un gest iresponsabil de imaturitate politică. Acest lucru arătă foarte clar că astfel de oameni iresponsabili nu au ce căuta într-o funcție de decizie ce ne privește pe noi pe toți. Cred că este momentul să luăm atitudine și să nu ne mai lăsăm purtați de valul unor vorbe frumos amabalate, dar putrede și a unor promisiuni deșarte.

În calitate de președinte al filialei municipale Galați, mă voi lupta pentru filială, așa cum am facut-o în toți acești ani și nu voi lăsa să fie batjocorită astfel. Aceasta contestație este o pată pe obrazul USR și nu pot sta deoparte. Chiar dacă aceste alegeri nemulțumesc mulți membri, rezultatul este unul corect derulat în condiții corecte.

Cred că avem nevoie de o nouă conducere la nivelul BJ USR, una înțeleapta, liniștită, lipsită de resentimente, ură și dorință de control. Candidatura mea pentru funcția de președinte al Biroului Județean Galați rămâne în picioare și sper ca împreună să trecem și peste acest impas.

Mulțumesc și vă doresc multă liniște. Vom avea nevoie pentru a putea construi.”

 

 

 

 

1 Comment

  • Badin Reply

    28/01/2023 at 7:35 PM

    Apreciez foarte mult aceasta postare. Am cautat peste tot pentru asta! Slava Domnului ca l-am gasit pe Bing. Tu mi-ai facut ziua! Multumesc din nou

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Lost Password