DNA Galați are ușa prin pod la Tulcea și fereastra pe sub pat la Tecuci

 

Ramânem pe recepție la cazurile de curaj funambulesc în demascarea corupților

care mișună și viermuiesc pe cadavrul social. Unul dintre aceste cazuri de curaj a fost pus în operă de cetățenii tecuceni Gioni Ionel Roșeț și Cristina Grigore în vara anului 2012, când aceștia au crezut că poți să scapi cu ochii nescoși cât timp traversezi prin țara chiorilor. N-au scăpat decât temporar și pericolul îi pândește încă. Au crezut că pot contribui câtuși de puțin la distrugerea mafiei de Galați a permiselor auto. S-au iluzionat, au evaluat greșit dimensiunea hidoasă a Corupției de la Serviciul Public Comunitar de eliberare permise auto din Galați. Deocamdată.

 

Avem dosar de corupție, dar canci corupți!

Așa cum se procedează în democrația noastră originală de capitalism socialist de cumetrie, și flagrantul realizat în dosarul penal privind traficații de permise auto din județul Galați a avut partea lui de derizoriu calculat. Și în acest caz, pus în cheie justițiabilă de către procurorul Paula Tănase de la Parchetul de pe lângă Tribunal, singurul mafiot căzut la ruleta românească a justiției de cumetrie a fost cel mai neimportant. Era intermediarul care trafica șpăgile de la clienți la mafioții din Serviciul Permise auto. Astfel, una dintre cele mai mari afaceri privind emiterea contra şpagă a permiselor auto, de anvergura celor din Bucureşti sau Piteşti, a fost investigată doar până la prinderea în flagrant a unui ins ordinar. Chiar și așa, drumul către ființele extraordinare de la vârful grupului de tras foloase grosiere din Seviciu a fost blocat de Direcția Națională Anticorupție. Carevasăzică, avem corupție grea și șpăgi grosiere la permise, dar vinovat este doar Pintilie Ion, zis Ţăranul, intermediarul care aducea şpaga. Iar ca să se știe că jupânii sunt stăpâni pe situații, dosarul s-a plimbat o vreme de la un birou la altul al Parchetelor de Galați și hopa! iată-l trimis într-o plimbare de aerisire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea. Ce are Tulcea cu corupția de la Galați? Poate se fac exerciții de regionalizare a corupției și se încearcă ceva pe termen lung. Glumă bună, dar cam stupidă! Cum altfel să interpretezi manevrele golănești(ca să nu le spunem imbecile) care s-au făcut pe tot parcursul anului 2012 și 2013 cu acest dosar? Să recapitulăm.

Trăiască corupția de Galați cercetată la Tulcea

Procurorul Marius Iacob – de la Parchetul General, ajuns între timp adjunctul Codruței Kovesi la DNA, a hotărât ca dosarul, în care sunt implicați polițiști de la Rutieră și de la DGIPI, să fie preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea. Ce logică poate fi aici, cât timp coruptul Pintilie a fost arestat în baza mărturiilor şi acțiunilor sub acoperire ale tecucenilor Ionel Roșeț şi Cristina Grigore. Intră în dosar personajul cu chichirez, ofițerul descoperit Paul Mogoș, de la Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) Galați, fostul ”doi ș-un sfert”. Acesta îi urmărea pe cei care traficau permisele auto şi tot el a fost cel care i-a anunţat pe funcționarii corupţi că urmau să fie atraşi într-o capcană, atunci când vor primi şpagă. El este pionul cheie al dosarului, dar iată că Sistemul îl protejează. Normal, nu? Paul Mogoș a fost retras din prima linie, stă ascuns la Serviciul de Protecție și Pază (SPP), i se recunosc meritele în ratarea dosarului penal și, implicit, la acoperirea beneficiarilor finali ai banilor proveniți din traficarea permiselor auto. Așadar, DNA central îl vrea ”curat” pe Paul Mogoș. S-a dat și Ordonanță. În 31 mai 2012, procurorul Marcel Sandu, de la DNA–Secția de Combatere a Corupției, se sesizează din oficiu privind faptele de corupție ale ofițerului DGIPI Paul Mogoș. Degeaba, evident. Dosarul pus pe drumul bun de procurorul Paula Tănase, de la Parchetul Tribunalului Galați se înfundă într-un NUP.

Uraaa!, pune ștampila pe dosar regele justiției de comandă, Papici

În urma plângerii martorului Ionel Roșeț, șeful Secției de Combatere a Corupției din cadrul DNA, procurorul Lucian Papici face ce face un bun slujbaș al Sistemului de promovare a corupției multilateral implementate. Mai întâi, îi bate obrazul petentului și reclamantului Ionel Giani Roșeț, că nu a adus probe zdrobitoare la dosar. Cum DNA reușise să-i acopere aproape perfect pe cei implicați în traficul de permise auto din Galați, martorul Ionel Roșeț s-a adresat instanței de la Curtea de Apel. Judecătorul Liviu Herghelegiu, după ce a văzut probele și i-a audiat pe Mogoș și pe Roșeț, a desființat cele două acte emise de DNA-Secția de Combatere a Corupției și a hotărât ”trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmării penale”.  Hm! S-a defectat Sistemul? Cum adică, Curtea de Apel Galați hotărăște începerea urmăririi penale a ofițerului Mogoș? Incredibil, dar adevărat, iată că și corupția mai dă rateuri în incredibila și fascinanta colonie România.

 DNA central are dileme cu termenii-facere sau făcătură?

 Să-l ascultăm pe Ionel Roșeț. „După primirea dosarului de la procurorul Paula Tănase, procurorul Marcel Sandu emite un Proces verbal de sesizare din oficiu. Verbal a rămas 6 luni, timp in care nu a dispus nici o acțiune si nu a strâns nici o probă. Sandu revine asupra primei decizii și emite o Ordonanță, prin care dă NUP pentru ofiterul Mogoș ( fost DGIPI, actual SPP) și disjungerea dosarului către Parchetul Galați. Alt șef(Marius Iacob), altă mutare: dosarul să fie îngropat la Tulcea! Nefiind la curent cu ceea ce se întâmplă cu acest dosar- chiar dacă în nenumărate rânduri am cerut în scris către DNA dreptul de a studia dosarul- am solicitat audiență la cel ce se ocupă de dosar.Nu am primit absolut nici un răspuns. Am apelat în scris la Parchetul General, am primit un răspuns, în care ni se comunica faptul că au luat la cunostinta despre abuzurile DNA-ului și au solicitat acestora să redacteze un răspuns urgent cu privire la acest caz. Inclusiv dosarul cu flagrant ce aparținea Parchetului Tecuci. Bucurie prematură, surpriza vine de la procurorul Papici-NUP. Din acel moment am fost nevoiți să facem dreptate în instanță si am făcut plângere împotriva Rezoluției lui Papici, astfel am ajuns la Curtea de Apel Galați. În timpul procesului s-au descoperit o serie de greșeli de procedură comise de către DNA, o serie de minciuni și multe probe doveditoare ce atestă vinovăția celor ce fac obiectul dosarului. S-a dispus de către Completul Instanței Curții de Apel Galați o serie de obligații, inclusiv audierea procurorului Tanase Paula si a multor altor persoane ce pot dovedi vinovăția acestor ofițeri DGIPI si IPJ.”

 Nu vă decuplați de la funambulesc! Vin senzații tari. Martorul Ionel Roșeț este hărțuit. Pentru că Parchetul nu avea bani de flagrant(!), acesta a fost făcut cu banii lui Roșeț. Greșită decizie, căci ca și popa, Parchetul de stat nu dă niciodată nimic înapoi. Păi chiar, ce tupeu pe el să recupereze banii care dovedesc traseul corupției dintre ofițerii examinatori auto și magistrați din Parchetul Galați și Tecuci! Derbedeul dracului!

Silviu VASILACHE

 

 

 

 

 

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Lost Password