Cum vinde Mitică cel Veşnic Cavoul Roman lui Dobre cel Mare


Revenim pe un subiect de arheologie recentă, adică după ce am efectuat săpături de tip Legea solicitării de informaţii publice. Carevasăzică, remarcasem pe la începutul anului că la Galaţi se prăduiesc până şi siturile istorice, cele foarte puţine pe care ni le-au lăsat dacii şi romanii. Uite aşa! Că dacă vrea băieţii dăştepţi care se roteşte la funcţii la municipiu şi judeţ , se poa’!  Carevasăzică, în timp ce alţii se dau peste cap să scoată orice piatră la lumină şi s-o declare monument istoric şi obiectiv turistic, tovarăşii de frăţie politică de la Galaţi preferă altceva cu Cavoul Roman, îngropat sub punctul de colectare gunoi de la blocurile D14-D16, str. Oţelarilor, Micro 21. Ori să-l lase dracu’  îngropat sub depozitul de gunoi şi să tragă

ei  o privatizare deasupra, ori să-l dezgroape şi să-l mute naibii pe undeva prin oraş. Ca să lase liber terenul de care nişte cetăţeni privatizaţi şi mai ales un anumit ştab penelist au mare nevoie la vremea crizelor interminabile şi al funcţiilor fără sfârşit. Ce s-o mai ocolim, onorabilul“ mahăr care trage de sforile propăşirii personale şi vrea să pună stăpânire pe terenul dintre blocuri unde zace îngropat Cavoul Roman este Victor Dobre. Exact aşa, adică marele opozant şi interminabilul lider al aripii de dreapta a PSD, deputat negreşit şi stăpân de filială de peneleu.  Adică acel cineva care şi-a tras butic, apoi căsoaie şi la sfârşit a pus şi de-un cabinet oftalmologic pe calea de acces către sit. Acum vrea tot. Etapele au fost în ordine următoarele. 1. pe vremea când toată lumea ginea cârnaţii şi caltaboşii lui decembrie 2009, Victoraş trăgea cu Ordine de Prefect în terenul dintre blocuri (519 din 14 12 2009). OP-ul de Prefect trecea 1027 mp de teren (îl atribuia) în proprietatea publică a municipiului. 2. cam prin septembrie 2010, Marele Dobre era servit de Micul Dobre Pituş Mircea Cristea cu un HCL, de trecere a unei porţiuni din terenul intravilan (628, 43mp) din domeniul public în cel privat al municipiului. Era pregătită vânzarea către solicitatori, care au apărut la comandă: SC Bucă Fedonel srl, SC Babiz Impex srl, SC Gil Radu srl şi la urmă, dar nu ultimul ca importanţă, CMI Dr. Marlena Xenia Dobre.  3. presiunea era mare, timpul nu are răbdare, s-a dat un ultimatum şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural, înstrăinarea terenului trebuia să duduie, solicitanţii tropăiau deja în anticamerele primăriei. Atunci a fost emanată idea năstruşnică cu scoaterea Cavoului Roman din sit şi mutarea lui la Lapidarium, în coasta Bisericii Greceşti. Nu se ştie în ce stadium este scărpinatul după ureche al Direcţiei Cătălin Negoiţă, care ar fi trebuit să elaboreze un plan cu limitele zonei de protecţie, etapele descărcării arheologice, studiu de oportunităţi şi alte fleacuri inerente. Dar despre stadiu şi despre legea cu protecţia monumentelor istorice vom insista la viitoarele săpături printre hârţoagele lui Mitică cel Veşnic şi patimile lui Dobre cel Mare.    

Ora 25, ianuarie 2012

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Lost Password