Semnez și EU pentru Reîntregirea României cu Basarabia!
Moto: „Să nu tânjim după România Mare, să ne dorim România Întreagă!
Galațiul a deschis în 26 octombrie 2018 campania de semnături „Un milion pentru Unire”. Președintele Acţiunii 2012, George Simion, a fost prezent în mijlocul voluntarilor Acțiunii la Casa de cultură a sindicatelor. „Invităm toți gălățenii să semneze pentru Basarabia. Măcar acum, în al 12-lea ceas, trebuie să vorbim despre reîntregire națională. Altfel, tot acest fiasco gestionat de către stat, numit Anul Centenarului, va rămâne cunoscut ca momentul cel mai penibil la nivelul istoriei noastre. La Alba Iulia vom veni zeci de mii de oameni, din toate colțurile țării, de la Carei până la Orhei, așa că gălățenii nu pot lipsi”, a spus președintele Acţiunii 2012, George Simion.
Campania de semnături „Un milion pentru Unire” se desfășoară în toată România, Republica Moldova și în Diasporă, în aceasta fiind antrenate sute de asociații și voluntari care își doresc Unirea. Scopul campaniei este de a aduna 1 milion de semnături, care vor oferi cadrul legal pentru revizuirea Constituției prin introducerea unui preambul în care va fi menționată ideea de reîntregire națională. Semnatarii petiției pentru Reîntregire își pot înregistra semnătura online pe site-ul semnez.eu, pe care o pot apoi depune și fizic, la cea mai apropiată caravană pentru colectarea de semnături de zona unde locuiesc. Colectarea semnăturilor se va face până la sfârșitul lunii decembrie 2018.
Persoană de contact: George Simion +40723590742
Peste 130.000 de semnături pentru modificarea Constituției în sensul introducerii unui preambul referitor la reîntregirea națională au strâns deja organizațiile unioniste – scrie infoprut.ro. Inițiatorii vor merge într-un turneu național prin toate județele României în luna noiembrie, care are drept destinație finală Alba Iulia, pe data de 1 decembrie.
În apelul pentru Reîntregirea României făcut de activiștii Acțiunii 2012 este făcută și invitația pentru orice român cu instinct patriotic de a participa la sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire în cetatea din Alba Iulia, pe 1 Decembrie, o inițiativă a Alianței pentru Centenar și a primarilor din județul Alba.
0 Comments