Sute de tineri de pe ambele maluri ale Prutului vor face ”Primul pas unionist”

Agenția de Știri Ora 25 Transmite!

Platforma unionistă Acțiunea 2012 organizează Școala de vară „Primul pas unionist”. La tradiționalul eveniment vor participa 250 de unioniști de pe ambele maluri ale Prutului, în perioada 13-19 iulie la București și la Crevedia (jud. Dâmbovița).

Potrivit organizatorilor, ,,Primul pas unionist” reprezintă prima etapă a cunoașterii realității celor două state românești și a modului în care fiecare participant își va aduce aportul la realizarea Reunificării.

,,După Marea Adunare Națională de la Chișinău, din 5 iulie, sezonul acesta aduce tinerii unioniști împreună și într-un mediu relaxat, la București și la Crevedia, pentru a afla ce rol își pot asuma în procesul Reunirii și pentru a lega prietenii pe viață cu colegii de cauză”, a declarat George Simion, președintele executiv al Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Participanții la acest eveniment vor interacționa la cursurile specialiștilor în domeniile istorie, etnologie, folclor, managementul activităților culturale și de proiect, cât și la ateliere și aplicații specializate, pe departamentele de lucru ale Acțiunii 2012. Școala va avea două serii de cursanți, în intervaluri de câte 4 zile: 13-16 iulie și 16-19 iulie.

Înscrierea la ,,Primul pas unionist” se face completând formularul de la adresa web http://actiunea2012.ro/formular-inscriere.html.

Mai multe detalii despre școala de vară sunt descrise la adresa http://actiunea2012.ro/scoala-de-vara-2015.html.

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Lost Password