Republica Moldova are un nou premier

Agenția de Știri Ora 25 Transmite!
După ce Chiril Gaburici a demisionat fără a accepta să-și continue activitatea în calitate de prim-ministru interimar, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a desemant un nou premier. Natalia German – ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene este actualul premier interimar de la Chișinău.
Imediat după ce a ocupat fotoliul de prim-ministru, Natalia Gherman a declarat că principalul său obiectiv este „continuitatea reformelor proeuropene demarate”.
„Toate atribuțiile Guvernului interimar sunt foarte clar stabilite. Obiectivele principale vor fi să asigurăm funcționalitatea tuturor instituțiilor. Să asigurăm continuitatea proceselor și proiectelor demarate atunci când mandatul a fost deplin și să asigurăm ordinea publică la noi în țară”, a declarat Natalia Gherman în urma unei ședințe de Guvern prezidată de președintele Nicolae Timofti.
Amintim că fostul premier Chiril Gaburici a demisionat pe 12 iunie, cu doar două zile înainte de primul tur al alegerior locale. Ulterior, pe 18 iunie, Gaburici a refuzat să asigure interimatul funcției de premier, menționând că este important ca liderii PLDM și PDM să formeze de urgență o majoritate parlamentară stabilă și un nou guvern care să urmeze calea europeană a reformelor pentru Republica Moldova.
Potrivit deciziei Curţii Constituţionale, noul executiv urmează să fie învestit cel târziu până pe 12 septembrie. În caz contrar, şeful statului va fi obligat să dizolve Parlamentul şi să anunţe alegeri anticipate.
0 Comments